Bursa a urmat traiectoria pieţelor externe şi a scăzut uşor

Bursa de la Bucureşti a urmat traiectoria burselor europene şi a scăzut cu 0,49%, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au stabilit în primele minute un nou record, de 0,868 lei, însă apoi au urmat tendinţa generală şi au încheiat pe roşu.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 15:38
Bursa a urmat traiectoria pieţelor externe şi a scăzut uşor

Piaţa a crescut foarte uşor în primele minute, însă după prima jumătate de oră a început să scadă treptat. Volume au fost mici în cazul celor mai multe acţiuni tranzacţionate, spre deosebire de rulajele înregistrate în zilele în care bursa a fost pe verde.

„Corecţiile din ultimele două zile survin unei perioade de creşteri destul de mari şi în care evoluţia unor acţiuni (cum ar fi SIF-urile şi BVB) a fost determinată şi de unele declaraţii care au indus optimism şi aşteptări pozitive. Piaţa se află pe un trend ascendent în ultimele săptămâni şi unul dintre criteriile care defineşte tehnic o astfel de evoluţie constă în volume mai mari în şedinţele de creştere şi volume mai mici atunci atunci când piaţa se corectează. Investitorii privesc cu încredere spre perioada de primăvară şi preţurile includ aşteptările pentru dividende mult mai generoase faţă de randamentele acordate la depozitele din bănci”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Vicepreşedintele ASF Mircea Ursache, responsabil de piaţa de capital, a afirmat săptămâna trecută că autoritatea ar putea permite SIF-urilor să cumpere acţiuni între ele, să îşi răscumpere titluri, iar în viitor ar putea propune şi modificarea pragului de deţinere. Ursache a afirmat şi că ASF va propune Parlamentului ridicarea pragului de deţinere la Bursă, la aproape 33% din acţiuni, faţă de 5% în prezent.

În urma acestor declaraţii, acţiunile SIF-urilor au înregistrat creşteri cuprinse între 4% şi 9,16%, iar titlurile BVB au avansat cu 8,2%.

În şedinţele de marţi şi miercuri, titlurile SIF-urilor au consemnat corecţii între 0,52% şi 3,36%, iar acţiunile Bursei au scăzut cu 2,1%.

Investitorii au transferat miercuri în total acţiuni de 41,2 milioane lei (9,2 milioane euro), cu 11% peste rulajul de marţi, de 37,1 milioane lei (8,3 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (16,6 milioane lei), Nuclearelectrica (6,5 milioane lei, din care un deal de 568.000 de lei) şi Romgaz (3,9 milioane lei).

În primele cinci minute de tranzacţionare acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric, de 0,868 lei, însă apoi au urmat linia pieţei şi au început să scadă. Scăderea s-a oprit în pragul de 0,85 lei/acţiune, cotaţie cu 1,22% sub nivelul de marţi.

La finalul şedinţei, acţiunile Fondului Proprietatea au fost cotate la 0,8545 lei, cu 0,7% sub ziua anterioară.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,43%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,26% sub şedinţa de marţi.

Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,79%. Acţiunile a patru dintre SIF-uri au înregistrat scăderi cuprinse între 0,54% şi 1,89%, titlurile SIF Oltenia au crescut cu 0,37%, iar titlurile FP au coborât cu 0,7%.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,61%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,64% sub nivelul de marţi.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 0,42%, la 35,25 lei, iar pe piaţa de la Londra cotaţia certificatelor de depozit (GDR) Romgaz a coborât cu 1%, la 10,55 dolari (34,71 lei). Pe piaţa de la Bucureşti au fost transferate 111.481 acţiuni Romgaz, în timp ce la bursa de la Londra au fost realizate doar două operaţiuni cu 5.651 de certificate, pentru aproape 60.000 de dolari (197.000 de lei).

Titlurile Impact Developer&Contractor (IMP) au coborât cu 10,5%, după 13 şedinţe consecutive în care preţul a urcat de 2,5 ori, pe fondul achiziţiilor realizate de cei mai mari acţionari ai companiei, omul de afaceri Gheorghe Iaciu şi Adrian Andrici.

La finalul şedinţei de miercuri, titlurile Impact au fost cotate la 0,52 lei, iar operaţiunile au cumulat 353.000 de lei.

Preţul a urcat în acest an de peste 5 ori, evoluţia fiind susţinută în principal de intrarea lui Iaciu în acţionariatul Impact, titlurile companiei atingând marţi cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani şi şapte luni.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 285.000 de lei, faţă de 568.000 de lei în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în scădere cu până la 1,1%, după ce publicarea unor date peste aşteptări privind piaţa muncii din SUA a amplificat temerile investitorilor că Fed va reduce mai repede programul de stimulare a economiei prin cumpărarea de obligaţiuni în valoare de 85 miliarde dolari/lună. Lichidităţile semnificative introduse de Fed în sistemul financiar au susţinut în ultimii ani creşterile înregistrate de bursele din SUA şi alte ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4%, importurile cu 15%, în primul trimestru
Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4%, importurile cu 15%, în primul trimestru
România a produs, în primul trimestru din 2024, o cantitate de ţiţei de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), cu 23.900 tep mai mică (-3,4%) faţă de cea din perioada similară a anului......
Cinci milioane de clienți români au internet prin fibră optică. Câți bani a făcut sectorul de telecomunicații
Cinci milioane de clienți români au internet prin fibră optică. Câți bani a făcut sectorul de telecomunicații
Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului ...
Amenzi de 140.000 de lei pentru taximetriști și serviciile alternative de transport în zona aeroporturilor
Amenzi de 140.000 de lei pentru taximetriști și serviciile alternative de transport în zona aeroporturilor
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, ...
Premieră: Un consorțiu în care este implicată o firmă germană prezentă și în România va dezvolta primul parc eolian offshore plutitor din Franța
Premieră: Un consorțiu în care este implicată o firmă germană prezentă și în România va dezvolta primul parc eolian ...
Un consorțiu format din companiile Elicio din Belgia și BayWa r.e. din Germnia a câștigat licitația organizată de statul ...