CFR SA ar putea moderniza 150 de treceri la nivel cu calea ferată la propunerile unor francezi

Asocierea franco –română Systra – Metroul SA a depus singura ofertă la licitaţia CFR SA pentru studiul de fezabilitate care ar urma să stabilească cele 150 de treceri la nivel cu calea ferată din România care vor intra într-un program de modernizare. Opt astfel de treceri, care reprezintă coşmarul şoferilor, ar putea fi în Bucureşti.
Economica.net - J, 14 feb. 2019, 19:28
CFR SA ar putea moderniza 150 de treceri la nivel cu calea ferată la propunerile unor francezi

CFR SA a primit o singură ofertă la licitaţia pentru elaborarea studiului de Fezabilitate aferent proiectului „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată” până la termenul limită din 29 ianuarie.

Oferta a fost depusă de către asocierea Systra SA – Metroul SA, aceasta urmând să fie evaluată de către CFR SA până pe 29 mai, conform datelor din SICAP.

Contractul estimat la 2,9 milioane de lei prevede identificarea kilometrică a 150 de treceri la nivel cu calea ferată (TN) ce vor fi modernizate. De asemenea, acesta va avea o durată de 16 luni şi va fi finanţat din fonduri europene.

Caietul de sarcini pentru această licitaţie a fost analizat şi de către JASPERS, căruia CFR SA i-a propus o listă cu 296 de TN pentru modernizare, dintre care 8 se află în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est și operatorul perimetrului offshore Han Asparuh, împreună cu partenerul NewMed Energy, anunță progres în......
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Constructorul Retter al lotului 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 a anunțat că a montat grinzile zincate la două ...
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, din care circa 18 miliarde de lei ...
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
Miercuri se deschide centura Zalău, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, originar ...