Cursul euro în următoarele 10 zile: Atenţie la tentaţia raidurilor spre pragurile 4,4 lei, respectiv 4,43 lei pe euro

Cursul euro a fost stabil la pragul de 4,41 lei / euro, în ultimele săptămâni. Se menţine în intervalul cheie dintre 4,4 şi 4,43, dar apropierea sau pătrunderea dincolo de aceste praguri poate anunţa mişcări mai ample, potrivit unui raport al Băncii Transilvania.
Adrian N. Ionescu - mar, 20 oct. 2015, 21:06
Cursul euro în următoarele 10 zile: Atenţie la tentaţia raidurilor spre pragurile 4,4 lei, respectiv 4,43 lei pe euro

„Ne aşteptăm ca nivelurile ce delimiteaza intervalul dintre 4,4 şi 4,43 lei / euro să fie relevante, cu precădere din momentul în care piaţa va începe să se mişte” din inerţia relativă a următoarelor săptămâni, spune Dan Rusu, analistul senior de la Banca Transilvania, în raportul său de analiză tehnică.

În cazul apropierii cotaţiilor curente de pragurile respective, acestea „ne pot anunţa din timp direcţia pe care cursul o va lua după o prelungită fază de stabilizare”. Prelungirea acestei faze „implică, de cele mai multe ori, mişcăriri ulterioare ample ale pieţei”, spune analistul.

Pe termen scurt, „ca idee, scenariul favorizat ( cel mai probabil în opinia analistului, n.r.) rămâne cel al aprecierii leului dincolo de pragul de 4,4 spre 4,38, sau spre 4,352 lei / euro”.

De altfel, estimările obşnuite de ECONOMICA.NET în acest an conduc spre o tendinţă pe termen scurt spre şi sub pragul de 4,4 lei /euro. Totodată nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea, pe termen mai lung, a ascensiunii spre 4,5 lei/euro”.

Citeşte şi articolele (în ordinea inversă a apariţiei):

Cursul euro ţinteşte pragul 4,40 lei pe termen scurt, dar apoi se poate îndrepta din nou spre pragul de la 4,5. Articolul explică şi diferenţele dintre  prognozele pe termene diferite.

Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului

Analiştii: Cursul euro se va stabiliza pentru restul verii. Extremele posibile sunt 4,37 – 4,46 lei / euro

Euro poate urca până la 4,48 lei, pe o tendinţă de creştere temporară – Erste

Cursul euro se va învârti în jurul a 4,44 lei anul viitor, potrivit Erste Group Research

AVERTISMENT: Estimările publicate mai sus nu constituie o sugestie de investiţie. ECONOMICA.NET nu își asumă răspunderea pentru rezultatul tranzacțiilor bazate pe oricare din informațiile de mai sus, sau influențate de acestea. Responsabilitatea deciziilor de investiţii aparţine celor care le iau, în funcţie de propriul profil de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...