De unde să nu îţi cumperi iPhone 5

Se ştie deja că de vineri, 28 septembrie, iPhone 5 a ajuns în alte 22 de ţări din întreaga lume. Dacă vă număraţi printre cei interesaţi de noul gadget, însă nu sunteţi sigur că merită achiziţionat din România, iată mai jos o listă de preţuri.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 11:00
De unde să nu îţi cumperi iPhone 5

Vă putem spune însă de pe acum faptul că românii sunt printre europenii care plătesc cel mai mult pentru un astfel de telefon.

Potrivit Setteb.it, în urma aplicării TVA, cel mai scump iPhone 5 poate fi cumpărat chiar din Italia, varianta de 64 GB ajungând chiar şi la 949 de euro. Următoarele clasate în topul ţărilor din Europa cu cel mai scump iPhone 5 se află Ungaria, cu 946 de euro pentru varianta de 64 GB, Norvegia cu 945 de euro pentru acelasi model şi Suedia cu 942 de euro. Tot în Ungaria găsim cele mai ridicate preţuri şi pentru celelalte două versiuni, valoarea acestora ajungând la 841 de euro pentru versiunea de 32GB şi 735 de euro pentru cea de 16GB.

Chiar dacă România nu este în graficul făcut de Setteb, conform căutărilor noastre, cele mai mici preţuri în România pentru cele trei variante sunt: de 4199 lei (931 euro – 64 GB), 3699 lei (820 euro – 32 GB) si 3199 lei (709 euro – 16 GB). Cu aceste valori, România se poziţionează pe poziţia a patra în topul ţărilor din Europa cu cel mai scump iPhone 5.

Cel mai ieftin iPhone 5 din Europa poate fi achiziţionat din Elveţia, gadget-ul de 64GB putând fi achiziţionat la suma de 801 euro. Tot de aici puteţi cumpăra şi cel mai ieftin iPhone 5 de 32 de GB, respectiv 16GB, preţul terminalelor fiind de 702 euro şi 603 euro. 

La nivel global, cel puţin pentru moment, cel mai ieftin iPhone 5 poate fi cumpărat din SUA, preţul său ridicându-se la 715 euro (64GB), 631 euro (32GB) si 546 euro (16GB).

Iata mai jos graficul (pentru dimensiune maximă faceţi click pe poza din galeria foto de sus)

Citeste si: iPhone 5 – De la extaz, la agonie. Toată lumea se plânge de el

Citeste si: Motivul incredibil pentru care lumea se plânge de iPhone 5

Citeste si: Un nou test de rezistență iPhone 5 vs Galaxy S3. De data asta și în slow motion VIDEO

Citeste si: Uitaţi de iPhone 5: Cele 6 alternative la noul telefon Apple

Citeste si:  Cât costă defapt iPhone 5

Citeste si: De ce li se strică iPhone-ul americanilor

Citeste si: Programul Rabla pentru iPhone. Câţi bani primeşti pentru un 4S reciclat

Citeste si: iPhone 5 vs. Galaxy S3. Cum a fost umilit telefonul sud-coreenilor la testele de rezistenta

Citeste si: De ce să îţi iei Nokia Lumia şi nu iPhone



Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...