Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european

Programul european "fructe, legume şi lapte în şcoli" va fi reluat odată cu noul an şcolar, informează un comunicat de presă al executivului european.
Economica.net - lun, 03 sept. 2018, 10:43
Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european

Destinat promovării unor obiceiuri alimentare sănătoase, acest program include distribuirea de fructe, legume şi produse din lapte, precum şi programe educaţionale pentru a-i învăţa pe elevi despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi despre originea produselor alimentare.

Având în vedere că din ce în ce mai multe şcoli participă la acest program, în anul şcolar 2017/2018 peste 30 de milioane de elevi din Uniunea Europeană au beneficiat de această iniţiativă.

„Este important să ştim de unde vine hrana noastră şi care sunt eforturile necesare pentru a produce alimentele noastre. Graţie programului european „fructe, legume şi lapte în şcoli”, copiii se familiarizează cu producţia agricolă şi alimentară şi în acelaşi timp gustă produse sănătoase şi savuroase. Nu este niciodată prea devreme să înveţi să te bucuri de alimente sănătoase”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.

În cadrul acestui program, 150 milioane de euro sunt alocate anual pentru distribuirea de fructe şi legume şi 100 milioane de euro pentru lapte şi alte produse lactate. Deşi participarea la acest program este voluntară, toate ţările membre UE au decis să se implice, fie pentru tot programul fie pentru o parte din acesta. Alocările naţionale pentru toate cele 28 de state membre care participă la acest program în anul şcolar 2018-2019 au fost aprobate şi adoptate de Comisia Europeană în luna martie 2018. Statele membre pot suplimenta ajutoarele de la UE cu ajutoare naţionale pentru finanţarea programului.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...