Erste Bank: Testele de stres derulate de BCE favorizează sudul Europei

Grupul bancar austriac Erste Group Bank AG nu este mulţumit de modul în care organismele europene de reglementare au conceput testele de stres la care vor fi supuse băncile, teste care în opinia sa acordă un tratament preferenţial zonei de sud a Europei, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 12:44
Erste Bank: Testele de stres derulate de BCE favorizează sudul Europei

Un studiu conceput de Autoritatea Bancară Europeană şi care va fi derulat în acest an va arăta modul în care băncile vor face faţă celui mai negativ scenariu simulat de organismele europene de reglementare. Testul simulează, de exemplu, un declin de 10,1% al Produsului Intern Brut al Cehiei comparativ cu o contracţie de 6,1% în cazul Italiei.

‘De ce este regiunea de sud a Europei mai puţin afectată decât Cehia sau Croaţia?’ a declarat miercuri directorul general de la Erste, Andreas Treichl, la reuniunea generală anuală. ‘A avut loc o intervenţie politică dramatică. Nu vreau să construiesc scenarii despre acest lucru, dar mie mi se pare că este ceva foarte ilogic şi incorect, şi soluţionarea acestei situaţii va fi una dintre sarcinile noastre în săptămânile şi lunile următoare’, a mai spus Treichl.

Banca Centrală Europeană, instituţie condusă de italianul Mario Draghi, va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie şi, înainte de asta, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 130 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor.

Treichl, care conduce un grup cu cele mai mari bănci din Cehia, Slovacia şi România, a apreciat că economia Cehiei este într-o stare mult mai bună decât majoritatea statelor din sudul Europei.

‘Datoria guvernamentală în Cehia este mult mai mică decât în sudul Europei, condiţiile de pe piaţa muncii sunt mult mai bune, investiţiile sunt mai mari, datoria privată este la 84% comparativ cu 250% în zona euro, nivelul de capital al băncilor este la 17% comparativ cu 12% în UE’, a spus Treichl. ‘Nu văd niciun motiv pentru care Cehia ar trebui să fie afectată de cinci ori mai mult decât sudul Europei’.

Testele concepute de EBA vor simula o contracţie de 19,2% a preţului acţiunilor în următorii trei ani, precum şi o scădere de 14,7% a preţului proprietăţilor imobiliare comerciale în cele 28 de state membre ale UE. Potrivit celui mai negativ scenariu, forintul ungar şi zlotul polonez vor pierde un sfert din valoare ca urmare pierderilor înregistrate de pe urma creditelor ipotecare din Europa Centrală şi de Est.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acțiuni de control care vizează identificarea achizițiilor de autoturisme de......
Se cere „naționalizarea” drepturilor de autor. IMM România: Ministerul Culturii să preia funcțiile Oficiului pengru Drepturi de Autor (ORDA)
Se cere „naționalizarea” drepturilor de autor. IMM România: Ministerul Culturii să preia funcțiile Oficiului ...
MM România susține introducerea unui colector unic, a unei licențe și a unei metodologii unitare de remunerare, în observațiile ...
Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR
Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR
BICO Industries, producător de plasă din fibra de sticlă pentru termosisteme, prelungește cu trei ani termenul de realizare ...
Peste jumătate de miliard de euro pentru fermierii din România. APIA a autorizat plățile
Peste jumătate de miliard de euro pentru fermierii din România. APIA a autorizat plățile
Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a autorizat la plată suma ...