Grecia: Consiliul de Stat a respins un recurs împotriva legalităţii referendumului de duminică

Consiliul de Stat din Grecia, cea mai înaltă instanţă administrativă a ţării, a respins vineri un recurs împotriva legalităţii referendumului ce va avea loc duminică, înlăturând astfel orice obstacol juridic în calea acestei consultări decise de către guvern în legătură cu propunerile creditorilor internaţionali, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2015, 17:56
Grecia: Consiliul de Stat a respins un recurs împotriva legalităţii referendumului de duminică

”Respins”, a declarat Nikolaos Sakellariou, judecătorul care prezidează Consiliul. ”Referendumul va avea loc”, a adăugat el.

Recursul fusese depus miercuri de către două persoane particulare, dintre care una este un fost judecător al Consiliului de Stat, apropiat, potrivit presei, partidului de dreapta Noua Democraţie, care se pronunţă în favoarea unui vot ”DA” la referendum, în timp ce guvernul face campanie pentru un vot ”NU”.

Autorii sesizării ceruseră Consiliului de Stat să anuleze referendumul deoarece organizarea sa, în opinia lor, încalcă Articolul 44, Alineatul 2, din Constituţie, conform căruia nu se poate face apel la referendum în chestiuni privind ‘finanţele publice’.

Alegătorii vor trebui să răspundă duminică la întrebarea: ‘Trebuie acceptată propunerea înaintată de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în cadrul reuniunii Eurogrup de la 25 iunie?’.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarii de mașini hibride vor plăti în 2026 un impozit și de 1.000 de lei, mult mai mare decât s-a stabilit inițial – consultant fiscal
Proprietarii de mașini hibride vor plăti în 2026 un impozit și de 1.000 de lei, mult mai mare decât s-a stabilit inițial ...
Prevederile referitoare la majorarea impozitelor pentru autoturisme au fost modificate recent printr-o Ordonanță de Urgență (78/2025). Astfel, mașinile hibride vor avea parte de o creștere......
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România, asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din ...
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon România a vândut anul acesta de patru ori mai multe trotinete decât anul trecut, arată un comunicat de presă ...
Românii consumă cele mai puține fructe și legume dintre cetățenii UE
Românii consumă cele mai puține fructe și legume dintre cetățenii UE
Datele Eurostat prelucrate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES), arată că România are ...