Ministrul Şova anunţă din nou scoaterea la licitaţie a unui segment de autostradă de pe tronsonul Lugoj-Deva

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, s-a aflat, joi, pe şantierele autostrăzii Lugoj - Deva, anunţând că până la Crăciun va fi scos la licitaţie segmentul E de pe lotul al doilea al acestei autostrăzi, iar în primăvara anului viitor va exista şi un câştigător, relatează News.ro. 
Economica.net - J, 29 nov. 2018, 16:51
Ministrul Şova anunţă din nou scoaterea la licitaţie a unui segment de autostradă de pe tronsonul Lugoj-Deva

Lucian Şova a făcut, joi, o vizită pe şantierele autostrăzii Lugoj-Deva.

„Compania de drumuri pregăteşte documentaţia pentru a respecta Acordul de Mediu dat. Nu mai aşteptăm alte modificări ale Acordului de Mediu. Am aşteptări de la Companie ca în cursul acestui an să scoată pe SEAP şi licitarea acelui segment aşa-zis E. Până atunci sper să descopăr că cei de la COMSA se vor fi mobilizat suficient de bine ca măcar în situaţia în care vom deschide lotul 4 să avem descărcare la capătul lotului 3 încât să mai folosim cei 20-25 de kilometri de autostradă. Probabil că în primăvara anului viitor vom avea declarat câştigătorul şi la acea secţiune E şi se vor începe lucrări care, sigur, sunt foarte complicate, e vorba de nişte tuneluri, dar lucrări pe care va trebui să le terminăm pentru a închide acest segment. Am cerut Companiei încă din primăvară să consolideze segmentul de drum naţional. Probabil că va fi nevoie de un management al traficului mai intens. Aici, probabil, atât Poliţia Rutieră, cât şi autorităţile locale au rolul lor”, a declarat ministrul Şova, aflat într-o vizită pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva, aflate încă în lucru, potrivit News.ro.

Acordul de Mediu revizuit în anul 2013 pentru autostrada Lugoj – Deva, după ce statul semnase deja contractul cu constructorul italian Salini Impregilo, a impus pe secţiunea E a lotului 2 (între Margina – judeţul Timiş şi Holdea – judeţul Hunedoara) execuţia de lucrări suplimentare faţă de contractul aflat deja în derulare, şi anume două tuneluri în locul unor săpături, prelungirea unui viaduct şi includerea unui viaduct nou.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din Autostrada Bucureștiului A0 ce urmează să fie dat în trafic anul viitor......
Miliardul Andrej Babis, care va deveni luni noul prim-ministru al Cehiei, anunța că țara sa nu va contribui la garantarea împrumutului acordat Ucrainei din activele înghețate ruse
Miliardul Andrej Babis, care va deveni luni noul prim-ministru al Cehiei, anunța că țara sa nu va contribui la garantarea ...
Republica Cehă nu va oferi nicio garanţie pentru ajutorarea Ucrainei printr-un împrumut finanţat din activele ruseşti ...
Germania va trimite militari în Polonia pentru a consolida frontiera de est a țării
Germania va trimite militari în Polonia pentru a consolida frontiera de est a țării
Germania a anunţat că va trimite un grup de militari în Polonia pentru a ajuta la implementarea unui proiect care are ...
DNSC avertizează cu privire la un nou atac de tip phishing, denumit Spiderman, prin care hackerii copiază perfect site-urile băncilor europene și fură parole și date de card
DNSC avertizează cu privire la un nou atac de tip phishing, denumit Spiderman, prin care hackerii copiază perfect site-urile ...
Un nou tip de atac phishing, denumit Spiderman, este folosit de către infractori pentru a copia perfect site-urile zecilor ...