Negriţoiu, ASF: Probabil o să introducem şi „RCA-ul continuu”, este la nivel de discuţii

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat miercuri că este posibilă introducerea unui "RCA continuu", astfel încât la achiziţia unei noi poliţe proprietarul maşinii să prezinte şi vechiul RCA, benefiind în acest caz, eventual, de un bonus.
Economica.net - mie, 10 dec. 2014, 15:12
Negriţoiu, ASF: Probabil o să introducem şi

„Probabil o să introducem şi RCA-ul continuu, ca atunci când o să cumperi un RCA să-l arăţi şi pe cel vechi. Avem în program şi un acord cu poliţia, să urmărim tot ce se întâmplă pe parcurs, cine nu are RCA, cine are fraude, cine are accidente, pentru a corecta dimensiunea pagubelor ca să putem să acoperim valoarea”, a afirmat Negriţoiu, citat de Mediafax.

El a adăugat că discuţiile privind RCA continuu sunt „la început”.

„RCA-ul continuu înseamnă ca, atunci când te duci să-l iei pe cel nou, să-l prezinţi pe cel vechi, ca să nu ai nicio întrerupere, să nu cazi în greşeala să nu ai RCA. E una din discuţii. Este numai obligaţia să-l iei, nu are niciun impact asupra preţului, dimpotrivă, ar trebui să-l ieftinească, adică să dai un bonus când te duci cu RCA-ul vechi”, a spus Negriţoiu.

El a arătat că preţul poliţelor de răspundere civilă auto va creşte anul viitor în medie cu 3-5%.

Întrebat după audierea sa la comisia de buget din Camera Deputaţilor dacă creşterea RCA în România ar duce la creşterea riscului ca tot mai multe persoane să circule fără RCA, Negriţoiu a răspuns: „Şi da şi nu. În primul rând, RCA nu o să crească, aşa, cosmic, toate cifrele care se dau. Estimez că între 3 şi 5%”.

Citeşte pe larg, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est și operatorul perimetrului offshore Han Asparuh, împreună cu partenerul NewMed Energy, anunță progres în......
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Constructorul Retter al lotului 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 a anunțat că a montat grinzile zincate la două ...
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, din care circa 18 miliarde de lei ...
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
Miercuri se deschide centura Zalău, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, originar ...