Operatorii din industria alimentară, obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete despre produsele de origine animală congelate

Operatorii din industria alimentară vor fi obligaţi să pună la dispoziţia consumatorilor informaţii complete legate de asigurarea trasabilităţii produselor de origine animală congelate, pentru evitarea unor potenţiale riscuri pentru sănătatea publică, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 15:32
Operatorii din industria alimentară, obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete despre produsele de origine animală congelate

‘Înscrierea pe eticheta unui produs alimentar de origine animală congelat a indicaţiilor referitoare la data producţiei şi la data congelării reprezintă o etapă în realizarea şi asigurarea trasabilităţii alimentelor pe întreg lanţul alimentar (…) Acţiunea se adresează agenţilor economici care deţin unităţi de tranşare, centre de reambalare, depozite frigorifice, depozite alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, magazine alimentare, restaurante, cantine şi vizează obligativitatea înscrierii pe eticheta produsului a indicaţiilor cu privire la data producţiei şi la data congelării cărnii şi a peştelui neprocesat congelat’, se arată într-un comunicat al ANSVSA remis luni AGERPRES.

În cazul cărnii congelate (de porc, pasăre, oaie, capră), a cărnii preparate congelate şi a produselor din pescuit neprocesate congelate, operatorii din domeniul alimentar au obligaţia să pună la dispoziţia consumatorului atât informaţii privind data producţiei cât şi informaţii privind data congelării.

În acest sens, inspectorii veterinari au demarat o acţiune de informare pentru conformarea operatorilor din industria alimentară cu privire la datele obligatorii care trebuie puse la dispoziţia consumatorului, în cazul comercializării produselor alimentare de origine animală congelate.

Ulterior acestei etape, ANSVSA va întreprinde controale oficiale pentru verificarea operatorilor economici privind respectarea obligaţiilor pe care le au privind asigurarea trasabilităţii produselor alimentare de origine animală congelate, prin înscrierea pe etichetă a informaţiilor complete.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...