Putin: Vinurile moldoveneşti vor fi aruncate în şanţ când vor ajunge în Uniunea Europeană

Vinurile moldoveneşti vor fi aruncate în şanţ, când vor ajunge în Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută de Vladimir Putin, care este convins că Moldova nu-şi va putea vinde băuturile alcoolice în UE, după semnarea Acordului de asociere. Mai mult, liderul de la Kremlin a ameninţat Moldova cu noi interdicţii de export.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 12:02
Putin: Vinurile moldoveneşti vor fi aruncate în şanţ când vor ajunge în Uniunea Europeană

Vladimir Putin a declarat că Franţa sau Italia, ţări cu bogate tradiţii de vinificaţie şi de consum a vinului, nu vor accepta nicio sticlă cu băuturile produse în Moldova.

„Este imposibil, garantez sută la sută. Încercaţi să livraţi, se vor ridica fermierii şi producătorii de vinuri, vor întoarce cu susul în jos toate cutiile, vor strica sticlele şi le vor arunca în şanţ”, a spus Putin.

Preşedintele Rusiei a ameninţat că Moscova ar putea introduce noi restricţii pentru importul produselor moldoveneşti, după semnarea Acordului de Asociere a Moldovei la UE.

Moscova a suspendat livrările de vinuri din Republica Moldova pe 10 septembrie, pe motiv că băuturile alcoolice nu corespund standardelor de calitate. În schimb, preşedintele Traian Băsescu a promis că România va ajuta Moldova şi va cumpăra vinurile interzise de Rusia.

În 2013, peste 24,8 milioane de litri din producţia de băuturi alcoolice au fost importate din Republica Moldova în Rusia, iar aproximativ 29.000 de litri din aceasta nu corespund criteriilor de securitate.

Rusia a introdus anterior, în martie 2006, un embargo asupra importurilor de vinuri din Republica Moldova, invocând calitatea slabă a acestora, dar Chişinăul a apreciat că este vorba despre o decizie politică.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, dar pregătirea pentru o contraofensivă va dura mult mai mult, a......
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja ...
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile ...
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...