Surse: Restructurări la nivel de direcţii şi directori în Ministerul Finanţelor. Antifrauda dispare

Surse din mediul financiar ne-au declarat că Ministerul Finanţelor se confruntă la ora actuală cu restructurări şi unificări de direcţii, posturi de directori care dispar şi odată cu ei şi mulţi alţi angajaţi. Una din cele mai puternice mişcări pare a fi unificarea direcţiei Antifraudă cu direcţia Inspecţie Fiscală.
Gabriela Ţinteanu - D, 03 sept. 2017, 21:02
Surse: Restructurări la nivel de direcţii şi directori în Ministerul Finanţelor. Antifrauda dispare

Ultimele evaluări interne făcute de Ministerul Finanţelor arată că în direcţiile de colectare din minister, şi mai ales în cele responsabile de executarea silită, angajaţii abia au studii medii, şi nu de specialitate economică. Surse din mediul financiar şi guvernamental ne-au declarat că rezultatele slabe în privinţa colectării înregistrate de direcţia Antifraudă, care înregistrează de trei trimestre consecutive pierderi, vor determina unificarea acesteia cu Direcţia Inspecţie Fiscală.

În plus, abia numiţi şi fără să aibă aprobarea BNR, cei doi membri numiţi în Consiliul de Administraţie al CEC au fost retraşi, în locul lor urmând a fi numite alte persoane. Nu ştim încă dacă vor fi restructurări de personal, ci doar că este vorba de o „reaşezare a direcţiilor pentru a mări profitabilitatea instituţiei”, conform surselor ECONOMICA.NET.

Mai multe evenimente legate de direcţia Antifraudă din ANAF au intrat în atenţia publică în ultimele luni din acest an. În plină efervescenţă a salariilor de la stat, s-a dat ordin ca salariile inspectorilor fostei Gărzi Financiare să fie scăzute. Apoi, instituţia a fost pusă de responsabilii statului într-o situaţie dificilă, dezvăluind că acolo lucrează detaşaţi SRI şi că ei urmează să fie retraşi.

Antifrauda a căpătat notorietate în 2015, la un an de la înfiinţare, când a întreţinut o campanie controversată de verficare a caselor de marcat din domeniul horeca. Instituţia afişa public uniforma de tip militar şi punea lacăt pe afacerile pe care le găsea în defect. Acţiunile erau în forţă şi filmate şi erau concentrate în punctele fierbinţi de pe Litoral (Mamaia, Costineşti şi Vama Veche) şi în marile zone comerciale din Capitală şi în Centrul Vechi.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...