Rusia are dreptul de a instala arme nucleare în Crimeea – MAE rus

Rusia are dreptul de a instala, în caz de necesitate, arme nucleare pe teritoriul său, inclusiv în Crimeea, a declarat luni pentru agenţia de presă RIA Novosti Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.
Economica.net - lun, 01 iun. 2015, 09:13
Rusia are dreptul de a instala arme nucleare în Crimeea - MAE rus

‘Evident, Rusia are dreptul de a-şi instala arme nucleare în orice loc de pe teritoriul său naţional, inclusiv în peninsula Crimeea, dacă va fi nevoie’, a declarat Ulianov, într-un comentariu la afirmaţiile ministrului ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, făcute recent la o reuniune ministerială a NATO la Antalya (mijlocul lunii mai).

În timpul unei inspecţii inopinate privind capacitatea de luptă a forţelor strategice, Ministerul rus al Apărării îşi anunţase intenţia de a redisloca zece bombardiere strategice Tu-22M3, cu rază lungă de acţiune, capabile să transporte arme nucleare, dar nu a spus nimic despre vreun plan propriu-zis vizând trimiterea de focoase nucleare în Crimeea, scrie Agerpres.

La rândul său, SUA şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea desfăşurării de arme nucleare ruse în Crimeea.

Potrivit ministrului ucrainean de externe, ‘instalarea de arme nucleare în Crimeea ar fi cea mai gravă încalcare a obligaţiilor internaţionale de către Rusia’, inclusiv a Tratatului de neproliferarea armelor nucleare (TNP).’Orice fel de acţiune sau chiar semnale din partea Rusiei despre însăşi posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Crimeea va fi considerată o încălcare flagrantă a tuturor normelor internaţionale’, a avertizat Pavlo Klimkin. ‘În acest caz, comunitatea internaţională ar trebui să reacţioneze în termenii cei mai duri’, consideră ministrul ucrainean de externe.

Crimeea şi oraşul-port Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, au devenit regiuni ale Federaţiei Ruse ca urmare a unui referendum desfăşurat la 16 martie 2014, la care majoritatea locuitorilor din peninsulă ar fi votat pentru alipirea la Rusia, potrivit Moscovei. Kievul şi Occidentul pun la îndoială legalitatea acestui referendum şi invocă ‘anexarea’ ilegală a Crimeii de către Rusia.

Serghei Narâşkin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat luni, într-un interviu pentru TASS, că Moscova exclude varianta renunţării la peninsula Crimeea în schimbul ridicării sancţiunilor occidentale, care afectează în prezent economia rusă.’Nu vom da înapoi de la orientarea aleasă, iar a pune presiune pe noi este inutil’, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile spre Tel Aviv. Wizz Air suspendă toate zborurile în regiune. CNAB: Toate zborurile București – Tel Aviv ar putea fi afectate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile spre Tel Aviv. Wizz Air suspendă toate zborurile ...
Update 4: CNAB anunță că zborul Hisky 237 București - Tel Aviv (ora de decolare 20:00) s-a anulat. La fel, cursele El Al 572 de astăzi; 571, 573 și 574 de mâine, 1 martie; 576 din 2 martie,......
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Societatea aeronautică Turbomecanica informează vineri investitorii de la Bursa de Valori București că, în ședința ...
ROCA Industry anunță pentru 2025 o cifră de afaceri de 629,6 milioane de lei, în creștere cu 5,1%, dar trece pe pierdere
ROCA Industry anunță pentru 2025 o cifră de afaceri de 629,6 milioane de lei, în creștere cu 5,1%, dar trece pe pierdere
Holdingul specializat îm materiale de construcții ROCA Industry raportează o cifră de afaceri la nivel consolidat de ...
Update: Iranul a lansat rachete asupra Israelului. Trump anunță operațiuni militare majore în Iran. Iranul își închide spațiul aerian. A început războiul. Israelul a atacat Iranul, posibilă coordonare cu SUA
Update: Iranul a lansat rachete asupra Israelului. Trump anunță operațiuni militare majore în Iran. Iranul își închide ...
Update 3: Iranul a lansat sâmbătă rachete asupra Israelului în urma loviturilor comune americano-israeliene lansate mai ...