Situaţia din Grecia nu periclitează, în prezent, vacanţele românilor. Ce trebuie să ştie turiştii – ANAT

Peste 120.000 de români au ales Grecia ca destinaţie de vacnţă în 2015. Ce recomandări are Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) pentru turiştii care merg în Grecia. 
Andrada Ghira - lun, 29 iun. 2015, 10:54
Situaţia din Grecia nu periclitează, în prezent, vacanţele românilor. Ce trebuie să ştie turiştii - ANAT

În relaţiile comerciale dintre turoperatorii români şi greci nu a intervenit, până în acest moment, nicio modificare care să afecteze vacanţele românilor în Grecia, cele deja contractate prin intermediul agențiilor de turism membre ANAT, precum şi cele care urmează a fi cumpărate prin aceeași operatori economici.

Nu există niciun fel de informaţii, până în prezent, care să determine turoperatorii români să redirecţioneze turiştii către alte destinaţii. Charterele deja programate către diferite insule grecești vor fi operate în continuare, după același program, iar turiștii vor beneficia de vacanța aleasă. Hotelurile partenere ale agențiilor de turism membre ANAT i-au asigurat pe turoperatorii români de continuitatea parteneriatului și de oferirea condițiilor de cazare contractate de către turiștii români.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi membrii săi monitorizează permanent situaţia din Grecia pentru a informa prompt publicul.

„Românii care pleacă în perioada următoare în Grecia ar trebui să aibă la ei lichidităţi în euro. Este, de altfel, o recomandare pe care au făcut-o şi alte patronate de turism din Europa, mai ales după decizia de închidere a băncilor în această săptămână și limitarea retragerilor de la bancomate”, declară Aurelian Marin, preşedinte ANAT.

„De asemenea, cei care pleacă în Grecia continentală, cu mașina proprie, sunt sfătuiți să alimenteze cât mai aproape de granița cu Grecia pentru a preveni înghesuiala de la stațiile de alimentare„, completează Aurelian Marin.

Informările oficiale făcute de către Confederaţia Greacă de Turism arată că toţi operatorii eleni fac tot posibilul ca turiştii să nu resimtă situaţia prin care trece ţara lor şi să păstreze intactă imaginea destinaţiei Grecia.

Grecia este destinaţia preferă de români în 2015, în primele cinci ale anului fiind înregistrată o creştere a vânzărilor pachetelor turistice cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014.

Estimările asociației arată că peste 120.000 de români au optat în 2015 pentru o vacanță în Grecia. În perioada mai-septembrie, turoperatorii români au programate chartere zilnice către insule grecești, respectiv chartere cu autocarul către Grecia continentală. Aproximativ 30-35% dintre românii care ajung în Grecia pleacă pe cont propriu.

„Recomandăm turiștilor care intenționează să plece în Grecia, cu mașina, pe rezervări făcute individual, să apeleze, totuși, la o agenție de turism, membră ANAT, pentru a beneficia de întreaga asistență a turoperatorului și pentru a fi ajutat cât mai bine posibil în eventualitatea unor evenimente neprevăzute”, spune Aurelian Marin.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...