AIEA ar putea finaliza în 2015 raportul asupra ‘posibilei dimensiuni militare’ a programului nuclear iranian

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) ar putea finaliza la sfârşitul acestui an raportul referitor la 'posibila dimensiune militară' a programului nuclear iranian, a anunţat sâmbătă, 4 iulie, directorul general Yukia Amano, citat de AFP şi preluată de Agerpres.
Economica.net - S, 04 iul. 2015, 11:29
AIEA ar putea finaliza în 2015 raportul asupra 'posibilei dimensiuni militare' a programului nuclear iranian

‘Cu cooperarea Iranului, cred că vom putea publica un raport la sfârşitul anului cu privire la (…) clarificarea chestiunilor legate de posibila dimensiune militară (PMD)’ a programului nuclear iranian, a indicat Amano, după discuţiile purtate în urmă cu două zile la Teheran.

PMD este una dintre componentele cele mai sensibile ale negocierilor, AIEA suspectând Teheranul că a întreprins cercetări, cel puţin până în 2003, pentru a se dota cu arma nucleară, şi încercând să aibă acces la oamenii de ştiinţă implicaţi, precum şi la documentele şi siturile respective.

De cealaltă parte, Teheranul a negat în mod constant o astfel de intenţie, afirmând că documentele pe care se bazează agenţia sunt nişte falsuri.

Yukia Amano s-a aflat joi într-o vizită de o zi la Teheran, unde s-a întâlnit cu preşedintele iranian Hassan Rohani şi cu secretarul Consiliului suprem de securitate naţională, Ali Shamkhani, discuţiile vizând accelerarea reglementării problemelor în suspensie, mai ales PMD.

‘Au fost realizate progrese, dar nu pot furniza detalii’, a declarat directorul general al AIEA.

Diplomatul japonez a mai precizat că AIEA este pregătită să-şi îndeplinească rolul după încheierea unui acord global asupra dosarului nuclear iranian între Teheran şi marile puteri din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania).

Agenţia cu sediul la Viena este chemată să joace un rol major de control şi verificare în cazul unui acord, care ar urma să plaseze programul nuclear iranian sub un strict control internaţional în schimbul ridicării sancţiunilor impuse Teheranului.

Te-ar mai putea interesa și
Chiriţoiu stă cu ochii pe benzinari: Aşteptăm datele aferente ultimei săptămâni,când au fost creşteri mai accentuate ale preţurilor la pompă, şi le analizăm
Chiriţoiu stă cu ochii pe benzinari: Aşteptăm datele aferente ultimei săptămâni,când au fost creşteri mai accentuate ...
Consiliul Concurenţei monitorizează permanent piaţa carburanţilor şi aşteaptă datele aferente ultimei săptămâni, perioadă în care au fost observate creşteri mai accentuate ale......
MAE: Atenţionare de călătorie Bulgaria – restricţii temporare de circulaţie pentru camioanele care depăşesc 20 de tone
MAE: Atenţionare de călătorie Bulgaria – restricţii temporare de circulaţie pentru camioanele care depăşesc ...
Ministerul Afacerilor Externe a emis, marţi, o atenţionare de călătorie pentru Republica Bulgaria, unde sunt instituite ...
Criza în energie: Primul hotel care anunță că stinge lumina
Criza în energie: Primul hotel care anunță că stinge lumina
Hilton Garden Inn din centrul vechi al Bucureștiului a anunțat că se alătură altor clădiri emblematice din București ...
Supermarketurile îşi optimizează activitatea prin limitarea consumului de aer condiţionat şi oprirea iluminatului publicitar noaptea
Supermarketurile îşi optimizează activitatea prin limitarea consumului de aer condiţionat şi oprirea iluminatului publicitar ...
Membrii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au pus în practică o serie de măsuri în contextul ...