FMI şi-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2015, până la 3,3%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus, joi, estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an, pentru a ţine cont de impactul unei creşteri sub aşteptări în SUA, şi totodată a atras atenţia supra riscurilor de tensiuni financiare în Europa din cauza crizei greceşti, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - J, 09 iul. 2015, 14:19
FMI şi-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2015, până la 3,3%

Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să crească cu 3,3% în acest an, faţă de 3,5% cât estima Fondul în luna aprilie, mai puţin decât avansul de 3,4% înregistrat anul trecut. În schimb, prognoza de creştere pentru 2016 a fost lăsată nemodificată la 3,8%.

Potrivit FMI, motivul principal al revizuirii perspectivelor globale este evoluţia sub aşteptări înregistrată de economia americană, cea mai mare economie a lumii. În primul trimestru al acestui an, economia americană s-a contractat, afectată de căderile masive de zăpadă, dar şi de aprecierea dolarului. FMI se aşteaptă ca pe ansamblul acestui an economia americană să înregistreze o creştere de 2,5%, faţă de un avans de 3,1% cât preconiza în luna aprilie.

În ceea ce priveşte zona euro, FMI se aşteaptă în continuare la o relansare a activităţii economice, în pofida faptului că Grecia este pe punctul de a intra în incapacitare de plată şi a părăsi zona euro.

‘Evoluţiile din Grecia nu s-au tradus, până acum, într-o extindere semnificativă. Adoptarea la timp de măsuri adecvate ar trebui să permită gestionarea acestor riscuri dacă se vor materializa’, susţine FMI. În consecinţă, FMI şi-a păstrat nemodificate estimările de creştere pentru zona euro în acest an la 1,5%.

În ceea ce priveşte economiile în curs de dezvoltare, FMI susţine că acestea au fost afectate de scăderea preţurilor la materii prime, înăsprirea condiţiilor financiare ca urmare a reechilibrării economiei chineze şi factorii geopolitici. În aceste condiţii, FMI şi-a revizuit uşor în scădere, 0,1 puncte procentuale, estimările privind creşterea înregistrată în acest an de economiile în curs de dezvoltare, până la 4,2%. În schimb, în cazul economiilor emergente din Europa, în care este inclusă şi România, FMI mizează în continuare pe un avans de 2,9%, atât în acest an cât şi anul viitor.

FMI susţine că în cazul economiilor în curs de dezvoltare politicile macroeconomice ar trebui să sprijine cererea. În multe dintre aceste ţări, sprijinirea cererii ar trebui să fie făcută printr-o reechilibrare a politicii fiscale concentrată pe stimularea creşterii pe termen lung, graţie reformei sistemului fiscal şi prioritizării cheltuielilor.

În cazul României, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 2,7% în acest an, urmată de un avans de 2,9% anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...