Seceta şi căldura obligă Spania să importe ulei de măsline

Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, este obligată să importe acest produs întrucât seceta prelungită a afectat grav recolta de măsline din acest an, informează AFP luni, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 10 aug. 2015, 15:16
Seceta şi căldura obligă Spania să importe ulei de măsline

‘Am avut o lună aprilie şi o lună mai foarte călduroase, ceea ce a afectat înflorirea şi a dus la pierderea unei părţi a recoltei’, a declarat secretarul general al Federaţiei Spaniole a Producătorilor de Ulei de Măsline (Infaoliva), Enrique Delgado.

Situaţia a fost agravată de valul de căldură din vară, înregistrat în special în sudul ţării, din cauza căruia ‘măslinele au greutate mai mică’ şi, implicit, scade producţia de ulei, a adăugat el, estimând că recolta din acest an va fi de 1,1-1,2 milioane de tone, cu aproape o treime mai mică decât în 2014.

‘Dar dacă nu plouă în curând, s-ar putea să ajungem şi la 850.000 de tone, adică la mai puţin de jumătate prin comparaţie cu anul precedent, a mai spus Enrique Delgado.

Totodată, el a menţionat că fenomenul nu are nicio legătură cu bacteria Xylella fastidiosa, care a afectat culturile de măslini din Italia.

În aceste condiţii, Spania a importat ulei de măsline, mai ales din Tunisia, pe care apoi l-a revândut în afara Uniunii Europene pentru a-şi păstra cota de piaţă din acele state. Spania furnizează 45 % din necesarul mondial, ceea de îi asigură primul loc pe glob, înaintea Italiei, la comercializarea uleiului de măsline.

Importurile Spaniei de ulei de măsline s-ar putea tripla în 2015, pentru a ajunge la 170.000 de tone, cu toate că, după cum a recunoscut Delgado, există probleme întrucât şi alte state mediteraneene se confruntă cu scăderi ale recoltei de măsline.

‘Din fericire, preţurile nu au crescut în mod vertiginos’, lucru care ar fi putut ‘speria consumatorii’, a remarcat secretarul general al Infaoliva, exprimându-şi convingerea că există cantităţi suficiente de ulei de măsline pentru a satisface cererea la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...