Ponta, despre majorările din sănătate: Voi propune ca în bugetul pe 2016 să fie prevăzută următoarea tranşă de 25%

Premierul Victor Ponta a dat asigurări, vineri, la Mamaia, că din 1 octombrie vor fi mărite cu 25% salariile personalului din sistemul sanitar şi a declarat că va propune Parlamentului ca, în bugetul pe anul viitor, să fie prevăzută suma pentru următoarea tranşă de 25%.
Economica.net - vin, 21 aug. 2015, 15:24
Ponta, despre majorările din sănătate: Voi propune ca în bugetul pe 2016 să fie prevăzută următoarea tranşă de 25%

‘Noi, la 1 octombrie, mărim salariile, nu vă mai luaţi după toţi mincinoşii de la propagandă. (…) De la 1 octombrie, 25% la salariul actual. Dacă astăzi are 1.000 de lei, (n.red.-vor fi) 1.250, dacă are azi 2.000, 2.500, da? Ca să înţeleagă toată lumea. (…) Pentru întreg personalul angajat în sistemul sanitar. Aceşti bani sunt şi azi în bugetul Ministerului Sănătăţii şi au fost economisiţi prin introducerea cardului de sănătate şi a altor măsuri corecte de oprire a risipei din sistem. Mai departe, eu cred şi îmi doresc, şi voi propune Parlamentului ca, în bugetul pe anul viitor, să fie prevăzută suma pentru următoarea tranşă de 25%. În 2017, cine va fi atunci la guvernare mai pune 25%’, a spus premierul, vineri, într-o conferinţă de presă.

Victor Ponta a menţionat că respectivele creşteri salariale vor fi incluse în viitoarea Lege a salarizării în sistemul bugetar.

‘Ideea este că aceste creşteri, asta am discutat cu reprezentanţii sindicatelor şi au fost de acord, atunci când apare Legea salarizării în sistemul bugetar, acestea se includ acolo, adică nu sunt separate’, a menţionat Ponta.

Referitor la mărirea salariilor şi altor categorii de bugetari, premierul a spus că cererile acestora sunt ‘legitime’, iar creşterile salariale se vor face ‘pe măsură ce există posibilitatea’.

Victor Ponta a susţinut că atât timp cât există actualul guvern, salariile bugetarilor se vor mări.

‘Cât va exista acest guvern, nimănui nu i se taie vreun leu, la toţi se dă, că la unul mai mult, la altul mai puţin, n-o să fie niciodată de ajuns, dar după ani în care s-a tăiat la toată lumea, suntem deja în al patrulea an în care se adaugă la toată lumea şi se adaugă pe măsură ce avem bani în buget’, a arătat premierul Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...