Conflict în Ucraina: Cel puţin12 răniţi în urma unei explozii puternice în faţa parlamentului de la Kiev

Cel puţin 12 persoane, între care poliţişti, au fost rănite luni în urma explozii produse în faţa clădirii Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), în contextul violenţelor izbucnite între scutieri şi manifestanţii care au protestat împotriva controversatului proiect de reformă constituţională, care acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul prorus al Ucrainei, relatează AFP.
Economica.net - lun, 31 aug. 2015, 11:47
Conflict în Ucraina: Cel puţin12 răniţi în urma unei explozii puternice în faţa parlamentului de la Kiev

Postul de televiziune ucrainean 112.ua transmite că numărul persoanelor rănite a crescut la 15.

Mai multe persoane însângerate, inclusiv agenţi de poliţie, şi, după toate probabilităţile, jurnalişti, se aflau lungiţi pe asfalt în faţa forului legislativ, potrivit sursei citate.

După cum relatează agenţia de presă Unian, radicali provocatori au detonat o grenadă de luptă. Mai mulţi militari ai Gărzii Naţionale au fost răniţi.

Acest proiect de reformă constituţională – cerut de Occident – se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulţi întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părţi a estului industrial al ţării. Occidentalii văd în aceasta o modalitate de aplanare a conflictului armat, soldat cu peste 6.800 de morţi în cele 16 luni de violenţe.

Contrar aşteptărilor separatiştilor, proiectul nu confirmă definitiv statutul de semiautonomie al teritoriilor aflate sub controlul lor. Potrivit textului, acest statut trebuie să fie determinat printr-o lege separată şi numai timp de trei ani.

Adoptată înainte de sfârşitul anului 2015, reforma constituţională ce include o ‘descentralizare’ pentru estul separatist este prevăzută de acordurile de pace Minsk 2, încheiate în februarie între preşedintele Petro Poroşenko şi omologii săi rus, Vladimir Putin, şi francez, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...