Petroliştii români: Taxele pe extracţie în Europa au scăzut, în România au crescut

Cota efectivă de impozitare a companiilor petroliere care extrag ţiţei şi gaze a scăzut în Europa, cu jumătate de punct procentual, în timp ce, din cauza noilor taxe din România, impozitarea a crescut cu aproape 2,2 puncte, potrivit unui studiu Deloitte, realizat pentru Federația Patronale Petrol si Gaze.
Economica.net - vin, 18 sept. 2015, 10:58
Petroliştii români: Taxele pe extracţie în Europa au scăzut, în România au crescut

Cota efectivă de impozitare a activităţii de extracţie în Europa a scăzut de la 12,2% la sfârşitul lui 2013, la 11,7% la sfârşitul lui 2014, evoluţie explicată de scăderea bazei de impozitare ca urmare a ieftinirii ţiţeiului. Şi măsurile legislative adoptate în unele state europene pentru a reduce povara fiscală asupra companiilor din domeniu au contribuit la diminuarea impozitelor din domeniu, pentru a încuraja investiţiile, se arată în studiul citat.

În primul semestru din 2015, media cotaţiilor ţiţeiului Brent a coborât la 57,84 dolari/baril, faţă de 98,85 dolari/baril media în 2014, respectiv 108,66 dolari /baril media în 2013.

În România, cota efectivă a impozitelor pe activitatea de upstream a crescut de la 13,9% la 15% la sfârşitul lui 2014, respectiv 15,7% la 30 iunie 2015, spun cei de la Deloitte.

„Evoluţia este explicată în principal de continuarea aplicării impozitului de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea preţului gazelor naturale. Pentru calculul cotei medii pentru upstream în România, au fost luate în considerare, pe lângă redevențele petroliere, impozitul pe construcții, impozitul pe ţiţei din producția internă, impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi impozitul din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale”, se arată în studiu.

Cei de la Deloitte au realizat şi o comparaţie a taxelor pentru ţări cu producţie similară de hidrocarburi, şi, potrivit studiului, la noi taxele sunt mai mari.
„Cu o producție de mai puţin de 40 bep/sondă/zi, România se încadrează între ţările cu productivitate scăzută pe sondă, alături de ţări precum Polonia, Franța, Bulgaria, Lituania sau Turcia. Cota medie efectivă de impozitare specială pentru aceste ţări este de 7,5% vs. 15,7% în România”, se arată în studiu.

Federaţia Patronală Petrol și Gaze este reprezentativă la nivelul sectorului „Energie, petrol, gaze şi minerit energetic”, având în prezent două organizații patronale membre care reprezintă 19 de companii, cu un total de peste 24.000 salariaţi.

Cele mai mari companii care exploatează petrol şi gaze pe teritoriul României sunt Romgaz şi Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...