Gabriel Oprea a acordat Placheta de Onoare a MAI şefului Biroului FBI în România, Russell Ashenden

Vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a acordat joi Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şefului Biroului FBI în România, Russell Ashenden, în semn de apreciere a contribuţiei aduse la consolidarea relaţiilor dintre MAI şi structurile de aplicare a legii din SUA, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 15 oct. 2015, 14:44
Gabriel Oprea a acordat Placheta de Onoare a MAI şefului Biroului FBI în România, Russell Ashenden

Potrivit unui comunicat al MAI, în cadrul ceremoniei, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a subliniat buna cooperare existentă între structurile de aplicare a legii din România şi agenţiile federale americane în domeniul combaterii criminalităţii.

‘Având în vedere dinamica mediului de securitate actual, România trebuie să-şi consolideze relaţiile cu ţările aliate, iar Statele Unite ale Americii reprezintă unul dintre cei mai importanţi parteneri ai noştri în ceea ce priveşte întărirea statului de drept şi a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. În domeniul afacerilor interne cooperăm foarte bine, în special pe linia combaterii criminalităţii informatice şi a traficului de droguri. Sprijinul informaţional şi operativ al FBI în instrumentarea unor cauze comune extrem de complexe a fost substanţial şi sunt convins că aşa va rămâne’, a menţionat vicepremierul Gabriel Oprea, citat în comunicat.

La rândul său, oficialul american a mulţumit pentru distincţie. ‘Această distincţie este o mărturie a parteneriatului excepţional dintre Statele Unite şi România şi în mod deosebit marchează colaborarea de succes şi parteneriatul dintre Biroul Federal de Investigaţii şi Ministerul Afacerilor Interne construite de-a lungul timpului. A fost un privilegiu pentru mine să fac parte din delegaţia lui Oprea în vizită oficială efectuată la Washington DC. Vizita fost un succes răsunător în cadrul căreia au avut loc discuţii productive şi au fost prezentate oportunităţi de dezvoltare a parteneriatului nostru’, a adăugat Russell Ashenden, conform comunicatului MAI.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...