Iranul avertizează companiile petroliere străine în legătură cu intermediarii, pe care i-a numit ‘paraziţi corupţi’

Ministrul iranian al petrolului, Bijan Zanganeh, a avertizat luni, la Teheran, companiile străine care vor să investească în ţara sa în legătură cu intermediarii pe care i-a calificat drept 'paraziţi corupţi', relatează AFP.
Economica.net - lun, 19 oct. 2015, 13:29
Iranul avertizează companiile petroliere străine în legătură cu intermediarii, pe care i-a numit 'paraziţi corupţi'

Avertismentul său intervine la o zi după adoptarea de către Uniunea Europeană şi SUA, conform acordului semnat în luna iulie, a unor măsuri cheie în vederea ridicării sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului.

Este de aşteptat ca această ridicare să fie urmată de un aflux de investitori, în special în sectoarele petrolului şi gazelor, în care Iranul se află pe locurile 4, respectiv 2 în lume în ce priveşte rezervele, deţinând însă infrastructuri învechite.

Guvernul iranian ‘duce o luptă fără odihnă împotriva corupţiei’ şi cere ‘cea mai mare transparenţă’, a subliniat ministrul, cu prilejul unui congres dedicat profesioniştilor din domeniul petrolului şi gazului natural.

‘Îi dispreţuim pe paraziţii corupţi care vor să sugă sângele naţiunii’, a afirmat el, în aplauzele asistenţei.

‘Vă vor spune: ‘atât timp cât nu ne veţi da comision, nu veţi putea lucra’, să nu-i credeţi’, a adăugat ministrul. ‘Gândiţi pe termen lung şi lucraţi direct cu noi, pentru că, în cele din urmă, corupţia va fi scoasă la lumină şi vă va distruge afacerile şi credibilitatea’, a avertizat oficialul iranian.

O serie de cazuri de corupţie au izbucnit în ultimii ani în Iran, mai mulţi intermediari fiind acuzaţi de fostul guvern că au vândut petrol iranian. Unul dintre aceştia, Babak Zanjani, aflat în prezent în detenţie, este acuzat că a obţinut pe această cale 2,8 miliarde de dolari.

Mari companii petroliere internaţionale precum Total sau Shell şi-au încetat activitatea în Iran din cauza sancţiunilor internaţionale, dar se pregătesc să revină.

Teheranul urmează să anunţe în zilele de 21-22 noiembrie condiţiile noilor contracte cu marile companii petroliere, condiţii ce vor fi prezentate ulterior în cadrul unei conferinţe prevăzute la Londra, între 22 şi 24 februarie 2016. Până la acea dată, sancţiunile ar urma să fie ridicate deja, în schimbul angajamentului Iranului de a-şi limita programul nuclear şi de a nu se dota cu bomba atomică.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...