Iohannis: L-am sfătuit pe vicepremierul Oprea să-şi dea demisia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că luni seara a avut o discuţie cu vicepremierul Gabriel Oprea cu privire la accidentul în care a murit un poliţist, precizând că l-a sfătuit pe acesta să demisioneze.
Economica.net - lun, 26 oct. 2015, 18:37
Iohannis: L-am sfătuit pe vicepremierul Oprea să-şi dea demisia

‘Având în vedere că opinia publică este foarte preocupată de evenimentele de săptămâna trecută – accidentul care a avut loc şi, din nefericire, a şi murit un poliţist care s-a aflat la datorie – am avut o intervenţie ieri şi în continuare astăzi l-am invitat pe vicepremierul Oprea la o discuţie fiindcă am dorit să primesc lămuriri şi explicaţii suplimentare. Am avut această discuţie în cursul acestei seri. L-am sfătuit pe dl vicepremier Oprea să-şi dea demisia’, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a precizat că l-a sfătuit pe Gabriel Oprea să demisioneze din cauza proastei gestionări a crizei.

‘Într-o astfel de criză apare foarte multă emoţie şi opinia publică are dreptul la informaţii, are dreptul la luări de poziţie publice din partea celor implicaţi, din partea şefilor celor implicaţi. După părerea mea, întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală. Aceasta este latura politică şi pe această latură politică i-am dat sfatul dlui Oprea. Nu m-am referit la partea penală, care va fi lămurită de procurori. (…) Este strict o chestiune de politică publică, este mult mai mult decât o problemă de comunicare’, a arătat Iohannis, adăugând că nu i-a dat un termen lui Gabriel Oprea.

El a indicat că ştie aspectele accidentului de la vicepremierul Gabriel Oprea şi că aşteaptă rezultatele anchetei în acest caz.

‘Eu cunosc aspectele relatate chiar de dl Oprea, dar restul circumstanţelor nu trebuie elucidate de serviciile secrete, ci de procurori. Din câte ştiu este o anchetă în curs şi aştept rezultatele acelei anchete’, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a arătat că nu a solicitat informaţii cu privire la cât de des folosea Gabriel Oprea coloana oficială.

‘Ce va face dl Oprea va decide şi, probabil, va face şi un anunţ public pe această temă’, a punctat el.

Întrebat ce se va întâmpla în situaţia în care Gabriel Oprea nu va ţine cont de sfatul său, Klaus Iohannis a răspuns că demisia este un act unilateral.

‘În situaţii de criză dau sfaturile pe care le cred potrivite, dar, dincolo de asta, demisia este un act unilateral şi trebuie să facă cel în cauză pasul. Acum nu discutăm despre ce va fi după, ci despre ce s-a întâmplat astăzi’, a spus şeful statului.

El a respins declaraţiile premierului Victor Ponta potrivit cărora ar fi stat la cafea cu Gabriel Oprea.

‘Nu este adevărat. Nu-mi amintesc să fii băut cafea împreună. Discutăm treburi foarte serioase. Nu am întâlniri cu demnitari doar aşa de complezenţă şi pot să vă spun că atunci când m-am întâlnit cu dl vicepremier Oprea am discutat chestiuni legate de securitatea naţională’, a afirmat Iohannis.

Preşedintele a afirmat că nu i-a cerut vicepremierului Gabriel Oprea să rupă coaliţia de guvernare.

Întrebat dacă ar fi demisionat dacă s-ar fi aflat în situaţia vicepremierului Oprea, Iohannis a răspuns: ‘Sper să nu mă aflu într-o astfel de situaţie. Nu cred că există două situaţii de criză identice. Răspunsul trebuie să fie adecvat situaţiei. Până acum consider că am avut răspunsuri adecvate la situaţiile în care m-am aflat. Aşa o să acţionez şi în continuare’.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul de 2,4% consemnat în 2023, evoluţia fiind determinată în principal......
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...