Portugalia: Pedro Passos Coelho îşi prezintă guvernul minoritar de centru-dreapta

Premierul portughez de centru-dreapta Pedro Passos Coelho i-a prezentat preşedintelui Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, noul său guvern minoritar, care păstrează în domenii-cheie titularii de până acum ai portofoliilor, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 21:35
Portugalia: Pedro Passos Coelho îşi prezintă guvernul minoritar de centru-dreapta

Conform unui comunicat al preşedinţiei portugheze, noul executiv va intra în funcţie vineri. Totuşi, stânga portugheză, majoritară în parlament, şi-a anunţat intenţia de a vota contra programului de guvernare, ce trebuie să fie prezentat cel mai târziu pe 9 noiembrie în parlament.

Dintre cei 16 miniştri membri ai noului guvern, jumătate au făcut parte şi din precedentul executiv, printre care vicepremierul Paulo Portas, ministrul finanţelor Maria Luis Albuquerque şi ministrul de externe Rui Machete.

Luis Miguel Morais Leitao, fost subsecretar de stat, a fost promovat în postul de ministru ale economiei, înlocuindu-l pe Antonio Pires de Lima.

Sosit la putere în 2011, Pedro Passos Coelho a câştigat alegerile parlamentare din 4 octombrie în fruntea unei coaliţii de dreapta care a obţinut 38,6% din voturi, ceea ce înseamnă că are 107 din cei 230 de deputaţi, fără a obţine totuşi majoritatea absolută.

El a fost mandatat joi de preşedintele Anibal Cavaco Silva cu formarea guvernului, ‘în calitate de şef al coaliţiei care a câştigat alegerile legislative’.

Antonio Costa, liderul Partidului Socialist, plasat pe poziţia a doua în scrutinul de la începutul lunii, cu 32,3% din voturi (86 de mandate de deputaţi), revendică la rândul său postul de prim-ministru, susţinând că este în măsură să formeze un guvern cu formaţiunile de stânga antiliberale. Toate formaţiunile de stânga deţin 122 de mandate de deputat. O astfel de coaliţie guvernamentală ar fi o premieră în cei 40 de ani de democraţie în Portugalia.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...