Proiectul privind acordarea tichetelor pentru plata „after school”, adoptat tacit de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul 'Şcoală după şcoală' pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv.
Economica.net - mie, 28 oct. 2015, 10:29
Proiectul privind acordarea tichetelor pentru plata

În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, deputatul liberal Raluca Turcan a făcut un apel către toate partidele parlamentare să urmărească proiectul la Senat şi să-l voteze, astfel încât Guvernul să poată să aloce bani în legea bugetului de stat pe anul viitor, scrie Agerpres.

‘Programul ‘Şcoală după şcoală’ poate ajuta un milion de copii prin alocarea din partea statului a unui tichet valoric în vederea formării educaţiei şi supravegherii copiilor din învăţământul primar. Acest proiect poate să sprijine sute de mii de familii care nu au cu cine să îşi lase copiii după finalizarea orelor de curs’, a spus Turcan.

Valoarea tichetului este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecţiilor, se arată în expunerea de motive.

Tichetul se acordă pe baza unei cereri din partea părintelui sau reprezentantului legal al copilului şi se realizează pentru fiecare în parte, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii la şcoală. Programul ‘Şcoală după şcoală’ este asigurat din finanţarea de bază, se mai arată în documentul citat. Şcolile sunt cele care decontează serviciul.

Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2016 – 2017. Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici.

Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat, decizia finală aparţinând Senatului.

Termenul pentru dezbatere şi vot final – 19 octombrie – fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...