Dependenţa UE de gazele naturale ruseşti va creşte pe fondul reducerii importurilor din Africa de Nord

Livrările de gaze naturale din Africa de Nord spre Europa ar urma să scadă în viitor din cauza conflictelor din regiune, situaţie de care vor profita alţi exportatori precum grupul rus Gazprom PJSC, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 17 nov. 2015, 13:22
Dependenţa UE de gazele naturale ruseşti va creşte pe fondul reducerii importurilor din Africa de Nord

Africa de Nord este al doilea furnizor de gaze naturale al Europei după Rusia, fiind responsabilă pentru aproape 10% din cererea continentului în 2013. În schimb, grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, însă în contextul crizei din Ucraina Europa vrea să-şi reducă dependenţa de Rusia prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Algeria şi Libia ar putea să-şi reducă livrările spre Europa în următorii doi-trei ani din cauza instabilităţii politice, a lipsei investiţiilor şi renegocierii contractelor, a apreciat joi Carlo Malacarne, directorul general de la grupul italian Snam SpA, cel mai mare operator de transport al gazelor naturale din Europa. Reţeaua de gazoducte din Italia a Snam include şi punctele de intrare pentru gazele naturale provenite din Africa de Nord şi Rusia, scrie Agerpres.

‘Riscul ca Africa de Nord să-şi reducă exporturile spre Europa este destul de mare. Atragerea de investiţii este problematică, ceea ce înseamnă că este posibil ca dependenţa Europei de gazul rusesc să rămână la un nivel ridicat’, a declarat Carlo Malacarne într-un interviu acordat Bloomberg. ‘Nu cred că astăzi companiile europene vor decide să investească în Algeria. De aceea, fără livrările de gaze din Rusia cred că Europa ar avea probleme’, a spus Malacarne. Acesta a subliniat că, la fel ca şi Algeria, Libia are şi ea nevoie de investiţii pentru a putea menţine şi eventual a creşte producţia de gaze naturale.

Potrivit grupului de lobby Eurogas, în 2013 Algeria a fost responsabilă pentru 8% din cererea de gaze a Europei, cu un punct mai puţin decât în 2012, în timp ce ponderea Libiei a rămas nemodificată la un procent. Comparativ, Rusia a acoperit 27% din cererea de gaze a Europei în 2013.

În ultimul său raport anual, Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat că perspectiva generală pentru gazul natural din Africa de Nord s-a deteriorat, din cauza instabilităţii politice din Libia şi a progreselor lente în dezvoltarea de noi resurse în Algeria. De asemenea, IEA şi-a revizuit în scădere estimările privind producţia de gaz a Algeriei, până la 116 miliarde metri cubi în 2020, cu 20% mai puţin decât preconiza anul trecut. În anul 2013 Alergia a produs o cantitate de 81 miliarde metri cubi de gaze naturale.

În ceea ce priveşte cererea de gaze a Europei, IEA estimează că deşi este puţin probabil să revină la nivelul de vârf din 2010, scăderea producţiei interne va face ca ponderea gazelor importate să crească până la 83% din totalul gazelor consumate în anul 2040, de la 63% în 2013.

 

Te-ar mai putea interesa și
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Unii dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, inclusiv unii aliaţi de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin, au mutat în ultimul an miliarde de dolari peste hotare, pe fondul sporirii......
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
După opt zile în care prețurile au stat pe loc, azi avem prima scumpire în benzinării. Stațiile Rompetrol au scumpit ...
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță la planul de urbanism, inclusiv la avizul de mediu
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță ...
Compania minieră Varvara Development Group Ltd. a notificat instanța care judecă anularea avizului de mediu (emis în ...
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Cea mai valoroasă companie europeană, ASML, și-a publicat cele mai recente rezultate financiare într-un moment critic ...