Black Friday 2015: o treime dintre românii din mediul urban intenţionează să cumpere online

Ponderea românilor din mediul urban cu acces la internet care intenţionează să cumpere produse anul acesta de Black Friday a crescut semnificativ, de la 28%, în 2014, la 34%, în 2015, produsele TV, electronicele şi foto fiind în topul preferinţelor, arată un studiu iSense Solutions.
Economica.net - J, 19 nov. 2015, 11:38
Black Friday 2015: o treime dintre românii din mediul urban intenţionează să cumpere online

Bărbaţii sunt mai interesaţi de evenimentul din 20 noiembrie, 42% dintre aceştia aşteptând să profite de reducerile de Black Friday, faţă de 27% dintre femei.

Potrivit studiului realizat de compania iSense Solutions, femeile îi depăşesc pe bărbaţi în ceea ce priveşte achiziţia electrocasnicelor (37% faţă de 25%) şi a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte (15% faţă de 6%). În acelaşi timp, cumpărătorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani doresc cel mai mult să cumpere telefoane sau tablete (40%, faţă de 25% din totalul cumpărătorilor). De asemenea, 43% dintre persoanele cu venituri mari pe gospodărie (5.000 lei sau mai mult) au declarat că vor cumpăra electrocasnice.

Topul produselor pentru care românii îşi doresc reduceri de Black Friday este similar celui din 2014: TV, electronice şi foto (preferate la promoţii de 33% dintre români), urmate de electrocasnice (31%), telefoane şi tablete (25%) şi produse IT (19%).

Exceptând ziua de Black Friday, primele cinci categorii de produse pe care românii din mediul urban cu acces la internet intenţionează să le cumpere online, în următoarele 12 luni, sunt articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte (44%), electrocasnicele (35%), cosmeticele (33%), telefoanele mobile şi tabletele (32%), urmate de pachetele turistice sau de petrecere a timpului liber (31%).

Comparativ cu 2014, se constată o creştere a intenţiei de cumpărare pentru produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte (+7%), electrocasnice (+12%), televizoare, electronice şi foto (+6%), jucării şi produse pentru copii (+6%).

Dacă femeile sunt mai interesate decât bărbaţii de achiziţionarea online a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte (50% faţă de 37%) şi a produselor cosmetice (43% faţă de 22%), bărbaţii intenţionează într-un procentaj mai mare decât femeile să cumpere online telefoane mobile şi tablete (37% faţă de 27%), televizoare, electronice şi foto (39% faţă de 18%), computere şi periferice (34% faţă de 15%), precum şi servicii de telecomunicaţii şi internet (25% faţă de 10%).

Studiul mai arată că românii apreciază recenziile despre produse, scrise de alte persoane, considerându-le foarte importante la achiziţionarea de produse precum pachetele turistice sau de petrecere a timpului liber, produsele bio, telefoanele mobile şi tabletele.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...