MFP: Excedent bugetar de 1,28% din PIB, după primele 10 luni din 2015

Execuţia bugetului general consolidat la finele primelor zece luni ale anului 2015 s-a încheiat cu un excedent de 9,04 miliarde de lei, respectiv 1,28% din PIB, faţă de excedentul de 1,9 miliarde de lei, respectiv 0,29% din PIB, înregistrat în perioada similară din 2014, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor Publice, anunţă Agerpres.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 18:11
MFP: Excedent bugetar de 1,28% din PIB, după primele 10 luni din 2015

După primele nouă luni, excedentul fusese de 6,1 miliarde lei, respectiv 0,87% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 191,6 miliarde de lei, reprezentând 27,2% din PIB, au fost în primele zece luni din 2015 cu 7,9% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar ca pondere în PIB cu 0,6 puncte procentuale.

S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe venit (+13,3%), TVA (+11,8%), venituri nefiscale şi impozit pe profit (+11,2%) şi accize (+7,4%). Încasările din contribuţii de asigurări sociale au scăzut doar cu 1,8% faţă de anul anterior. Acestea au fost influenţate atât de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor angajatorilor, cât şi de creşterea pe anul 2015 cu 0,5 pp a cotei de contribuţie către pilonul II de pensii.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent la impozite şi taxe pe proprietate cu 2,1%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 4,8% şi venituri nefiscale cu 2,4%.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 182,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar s-au diminuat cu 0,4 pp ca pondere în PIB.

O reducere semnificativă s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu dobânzile (-10,2%) ca urmare a sezonalităţii plăţilor şi a scăderii randamentelor la titlurile de stat.

În paralel, se remarcă o creştere semnificativă, cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 22,7 miliarde de lei, respectiv 3,2% din PIB , în termeni nominali cu 11,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...