Comisia Europeană, îngrijorată de concurenţa neloială din partea companiilor aeriene din afara UE

Comisia Europeană ia în considerare noi măsuri pentru a rezolva problema presupusei concurenţe neloiale din partea companiilor aeriene din afara UE, ca parte a pachetului de măsuri prezentat luni pentru îmbunătăţirea competitivităţii sectorului aviatic european, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 12:27
Comisia Europeană, îngrijorată de concurenţa neloială din partea companiilor aeriene din afara UE

De asemenea, Comisia Europeană a cerut guvernelor naţionale să-i acorde mandat pentru a începe negocieri privind încheierea unor acorduri de transport aerian cu o serie de ţări, inclusiv China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Qatar.

Discuţiile cu statele din Golf vor fi probabil dificile, în condiţiile în care cei mai mari operatori aerieni, Lufthansa şi Air France KLM, acuză companiile aeriene din Golf că primesc subvenţii de stat ilegale şi au cerut Comisiei să rezolve această problemă în cadrul negocierilor privind încheierea unor acorduri de transport aerian. Reprezentanţii companiilor aeriene Emirates şi Etihad au respins acuzaţiile.

Pachetul de măsuri prezentat luni este destinat îmbunătăţirii conectivităţii în cele 28 de state membre ale UE, rezolvării problemei capacităţii reduse a aeroporturilor şi impunerii unor taxe şi reglementări în utilizarea dronelor.

‘Vom menţine companiile europene competitive, prin noi investiţii şi oportunităţi de afaceri, permiţându-le să înregistreze creştere într-un mod sustenabil’, a afirmat comisarul UE pentru Transporturi, Violeta Bulc.

Sectorul aviatic european, care contribuie cu 110 miliarde de euro la PIB-ul UE, a fost afectat de expansiunea rapidă a operatorilor aerieni din Golf, în condiţiile în care Asia a devenit un centru major al traficului aerian. De asemenea, companiile europene de linie se confruntă cu dificultăţi din cauza concurenţei venite de la operatorii aerieni low-cost din Europa, cum ar fi Ryanair şi easyJet.

Alte state cu care Comisia Europeană vrea să negocieze încheierea unor acorduri de transport aerian sunt Arabia Saudită, Bahrein, Oman, Mexic şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Comisia Europeană intenţionează să publice anul viitor noi reglementări privind acţionariatul şi controlul companiilor aeriene din UE. În prezent, firmele străine pot deţine până la 49% din companiile aeriene din UE dar sunt mai puţine clarificări referitoare la controlul efectiv. De exemplu, Etihad deţine 29% din compania germană Air Berlin şi 49% din Alitalia. Luna trecută, Reuters a anunţat că forul comunitar ar putea atenua reglementările privind acţionariatul companiilor aeriene.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Valoarea plăţilor efectuate din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în 2026, până la acest moment, a depăşit 110 milioane de euro, a anunţat Ministerul Energiei,......
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
Lucrările la Centura Buftea au ajuns la un stadiu de 30%, transmite vineri compania de construcții PORR România.
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Lucrările care includ și cele mai lungi tuneluri feroviare se apropie de 60%
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Lucrările care includ și cele mai lungi tuneluri feroviare se apropie de 60%
Proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, componentă importantă a Coridorului Rin–Dunăre, ...
Un avion de mici dimensiuni a intrat în cea mai înaltă clădire din Beijing
Un avion de mici dimensiuni a intrat în cea mai înaltă clădire din Beijing
Un avion de mici dimensiuni s-a izbit vineri de edificiul China Zun, cea mai înaltă clădire din capitala chineză Beijing, ...