Legea care interzicerea fumatul a fost contestată la CCR de 33 de senatori

Senatori din mai multe grupuri parlamentare au iniţiat, luni, o contestaţie la CCR la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, a declarat pentru Agerpres senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.
Economica.net - lun, 21 dec. 2015, 18:19
Legea care interzicerea fumatul a fost contestată la CCR de 33 de senatori

‘Am contestat legea care se află la promulgare acum la domnul preşedinte Iohannis privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. Legea are multe probleme de neconstituţionalitate în exprimare. Se înţelege că inclusiv în spaţii colective private, de exemplu la dumneavoastră acasă, nu puteţi fuma, ceea ce nu este constituţional’, a afirmat Alfred Laurenţiu Mihai.

Senatorul a adăugat că, în opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranţă şi ceilalţi fumători care nu au voie.

‘Bineînţeles că nu au voie decât dacă sunt în situaţia cu pricina, adică ori se află în închisoare şi numai acolo pot fuma într-un spaţiu public închis sau în aeroporturi, în spaţii special amenajate, ceea ce nu este constituţional. Practic, este o discriminare, între fumători vorbesc. Dacă nu s-ar putea fuma nicăieri într-un spaţiu public închis ar fi corect. Dacă legea ar trece în această formă şi ar fi votată în Parlament cu unanimitate nu ar fi nicio problemă. Plus că trebuie văzute foarte bine părţile de constituţionalitate care noi credem că au fost încălcate. Noi nu putem să spunem sută la sută dacă avem dreptate sau nu decât după ce Curtea va da un verdict’, a explicat Alfred Laurenţiu Mihai.

Senatorul a precizat că demersul către CCR este susţinut de alţi 32 de senatori. ‘Nu este iniţiată doar de mine, este iniţiată împreună cu colegii mei, suntem 33 de senatori care am semnat această contestaţie la Curtea Constituţională. Au semnat 33 de colegi, nu pot să vă spun acum nume, dar pot să vă spun sigur că sunt de la mai multe grupuri parlamentare. De exemplu, doamna Anghel (Cristiana Anghel – n.r.) a fost cu mine, a semnat şi dânsa. Au fost şi de la Cameră care au susţinut, domnul Fenechiu (Daniel Fenechiu – n.r.) alături de care am formulat contestaţia. Nu a semnat-o pentru că e de la Cameră şi noi am depus-o de la Senat, secretariatul general al Senatului’, a completat el.

Alfred Laurenţiu Mihai a afirmat că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituţionale.

‘Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituţională’, a susţinut senatorul.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat pe 15 decembrie de plenul Camerei Deputaţilor, Cameră decizională în acest caz. Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi ‘pentru’, 20 ‘împotrivă’ şi 26 de abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței analizează preluarea Garanti Bank s.a. și Motoractive IFN S.A. de către Raiffeisen Bank S.A.
Consiliul Concurenței analizează preluarea Garanti Bank s.a. și Motoractive IFN S.A. de către Raiffeisen Bank S.A.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Raiffeisen Bank S.A. intenționează să preia Garanti Bank S.A. și Motoractive IFN S.A., precum și, Motoractive Multiservices S.R.L.,......
România va avea 19 linii de interconexiune cu rețelele electrice vecine, de la 11 în prezent. Trei linii noi cu Ucraina
România va avea 19 linii de interconexiune cu rețelele electrice vecine, de la 11 în prezent. Trei linii noi cu Ucraina
Sistemul energetic românesc va avea mai multe linii de interconexiune de 400 kV cu rețelele vecine în anii viitori, în ...
Producţia de energie a României a scăzut cu 1,5%, în primele patru luni – INS
Producţia de energie a României a scăzut cu 1,5%, în primele patru luni – INS
Producţia de energie a României a scăzut cu 1,5% în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar ...
Acord Iran-SUA. Discuţii în Qatar înaintea de semnarea unui înţelegerii
Acord Iran-SUA. Discuţii în Qatar înaintea de semnarea unui înţelegerii
Washingtonul şi Teheranul urmează să trimită delegaţii la Doha săptămâna aceasta pentru discuţii pregătitoare indirecte ...