Românii aşteptă de la Moş Crăciun telefoane mobile şi maşini

Numărul românilor care doresc să primească de Crăciun bunuri materiale a crescut cu 15% în 2015, faţă de anul precedent, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Astfel, anul acesta, 85% dintre românii din mediul urban așteaptă cadouri materiale sub brad, în timp ce procentul celor care preferă bunurile spirituale a scăzut de la 19% la 11%.
Economica.net - mar, 22 dec. 2015, 10:01
Românii aşteptă de la Moş Crăciun telefoane mobile şi maşini

Potrivit studiului, telefonul mobil conduce în topul celor mai dorite produse de Crăciun, 13% dintre români preferând un astfel de cadou, față de 7% anul trecut. Alte daruri așteptate de sărbători sunt automobilele (6%), articolele de vestimentație (6%), accesoriile/bijuteriile (6%), precum și banii (5%).


„Faptul că românii sunt materialiști în preajma sărbătorilor nu reprezintă o surpriză, însă este de remarcat faptul că a scăzut considerabil procentul celor care doresc să primească de Crăciun bani, de la 18% în 2014 la 5% anul acesta. În schimb, în topul cadourilor preferate au apărut automobilele, un dar deloc ușor de oferit”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.


Studiul mai arată că femeile, mai mult decât bărbații, își doresc cadouri materiale de Crăciun (88% dintre femei versus 82% dintre bărbați). De asemenea, femeile preferă să primească haine, accesorii/bijuterii, parfumuri și produse cosmetice, în timp ce bărbații așteaptă de la Moș Crăciun, mai mult decât femeile, produse electronice.


Anul acesta, românii din mediul urban au alocat în medie 544 RON pentru cadourile de Crăciun, cu 31% mai mult decât în anul precedent. Potrivit studiului, bărbații au alocat acestor cumpărături un buget semnificativ mai mare decât cel al femeilor, de 607 RON. Printre cadourile pe care românii intenționează să le ofere celor dragi se numără articolele de vestimentație (36%), jucăriile (22%), produsele cosmetice / de îngrijire personală (19%) și dulciurile (18%).


„Faptul că românii și-au majorat anul acesta bugetul alocat cadourilor de sărbători poate fi explicat printr-o îmbunătățire ușoară a situației economice în mediul urban. Remarcăm, de asemenea, o creștere semnificativă a intenției de a oferi în dar haine (de la 23% la 36%) și jucării (de la 12% la 22%), astfel că se preconizează un Moș Crăciun darnic în special cu cei mici și cu persoanele de gen feminin”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.


Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.006 de respondenți în 2015 și 1.069 de respondenți în 2014, membri ai Panelului ResearchRomânia.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Puține regiuni europene și-au schimbat atât de profund profilul economic într-un interval atât de scurt precum nord-estul Scoției. Descoperirea marilor zăcăminte de petrol și gaze din Marea......
Alexandru Nazare spune că a găsit o soluție pentru finanțarea ROMATSA până la finalizarea diferendului cu Pfizer, printr-un credit-punte de la o bancă românească
Alexandru Nazare spune că a găsit o soluție pentru finanțarea ROMATSA până la finalizarea diferendului cu Pfizer, printr-un ...
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a informat, luni, că a propus un credit-punte de la Exim Bank pentru ...
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanţi, cuprinsă între 5% şi 25%
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea ...
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanţi ...
FOTO Primăria București: A început montarea șinelor de tramvai pe cel mai lung lot, de 18 kilometri
FOTO Primăria București: A început montarea șinelor de tramvai pe cel mai lung lot, de 18 kilometri
Primăria București anunță luni începerea montării de șine pe cel mai lung lot, cel care include 18 kilometri de linii ...