Şeful Poliţiei Sinaia şi un om de afaceri, reţinuţi de procurorii DNA Ploieşti

Şeful Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi un om de afaceri pe care îl proteja, Cristian Simion, au fost reţinuţi miercuri seară de procurorii DNA Ploieşti, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 13 ian. 2016, 21:50
Şeful Poliţiei Sinaia şi un om de afaceri, reţinuţi de procurorii DNA Ploieşti

Aceştia au fost scoşi încătuşaţi din sediul DNA Ploieşti, după mai multe ore de audieri, şi sunt duşi în arestul IJP Prahova, urmând a fi prezentaţi, joi, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Marin Tudorică este acuzat de trafic de influenţă şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în timp ce omul de afaceri Cristian Bogdan Simion este acuzat de cumpărare de influenţă şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar a mai fost audiat şi adjunctul şefului Poliţiei Sinaia, Ionuţ Roşca, acuzat de complicitate la trafic de influenţă, el fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile şi având obligaţia de a nu-şi exercita funcţia de ofiţer de poliţie judiciară.

Procurorii spun că, începând cu data de 18 iulie 2013, Marin Tudorică, în calitate de comandant al Poliţiei staţiunii Sinaia, a pretins şi primit de la inculpatul Cristian Simion un folos material constând în folosinţa unui autoturism marca Mercedes, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv. Folosinţa autoturismului a fost evaluată provizoriu la suma de 49.000 euro.

‘În schimbul acestui folos, inculpatul Tudorică Marin a lăsat să se creadă faţă de omul de afaceri că are influenţă asupra unor funcţionari publici şi i-a promis acestuia că, în eventualitatea unor controale privind activitatea economică a firmei sale, la nevoie, îi va determina pe funcţionari să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri’, se arată în comunicatul citat.

Astfel, la data de 12 decembrie 2015, Tudorică, prin intermediul inculpatului Ionuţ Roşca, a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi.

Prin exercitarea influenţei asupra inspectorilor antifraudă, Ionuţ Roşca i-a asigurat în continuare şefului său primirea folosinţei autoturismului în cauză.

Totodată, în cursul anului 2010, Marin Tudorică Marin, prin intermediul lui Cristian Simion, a edificat un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective.

Concret, Tudorică este acuzat că a efectuat demersuri personale pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor şi că a comercializat aceste apartament prin postarea de anunţuri pe site-urile specializate.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Mesaje total contradictorii de la Washington și Madrid. Casa Albă anunță că Spania e de acord să colaboreze în războiul împotriva Iranului, dar guvernul Sanchez neagă vehement
Mesaje total contradictorii de la Washington și Madrid. Casa Albă anunță că Spania e de acord să colaboreze în războiul ...
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a susţinut miercuri că Spania a acceptat în cele din urmă "să coopereze cu armata americană", după ce preşedintele american Donald......
Grindeanu: Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaţionale şi a luat astfel miliarde de lei din buget
Grindeanu: Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaţionale şi a luat ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că premierul Ilie Bolojan "şi-a revocat singur" măsura care ...
Putin acuză Ucraina de terorism după ce o navă rusă care transporta GNL a fost lovită în Marea Mediterană
Putin acuză Ucraina de terorism după ce o navă rusă care transporta GNL a fost lovită în Marea Mediterană
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Ucraina de comiterea unui "atac terorist", după atacul cu drone navale ...
Bolojan: Sper că mâine vom adopta o ordonanță care să asigure că preţul la gaz nu va creşte în perioada următoare
Bolojan: Sper că mâine vom adopta o ordonanță care să asigure că preţul la gaz nu va creşte în perioada următoare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că în şedinţa de Guvern de joi ar putea fi adoptată o ordonanţă care să vizeze ...