Un F-16 s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu aerian în Egipt. Echipajul nu a supravieţuit

Armata egipteană a anunţat în noaptea de miercuri spre joi că unul din avioanele sale de luptă F-16 s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu aerian şi că echipajul nu a supravieţuit, relatează AFP.
Economica.net - J, 28 ian. 2016, 07:29
Un F-16 s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu aerian în Egipt. Echipajul nu a supravieţuit

‘Un avion F-16 a căzut în timpul unui exerciţiu, echipajul a murit’, a indicat armata într-un comunicat fără să indice locul sau cauzele acestui grav accident.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Ismailia (nord-estulul Egiptului), potrivit mai multor media locale.

Un anunţ despre prăbuşirea aparatului militar a fost făcut şi de către purtătorul de cuvânt al armatei egiptene, generalul Mohamed Samir, pe pagina sa de Facebook.

F-16 este un avion de luptă multirol proiectat iniţial de General Dynamics şi îmbunătăţit de Lockheed Martin, fiind unul dintre cele mai utilizate aparate militare aeriene în lume, prezent în flotila aeriană a 20 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Directorului general APIA, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare au fost demiși din funcție, ca urmare a faptului că aceștia au fost trimiși în......
Uniunea Europeană îşi pierde atractivitatea pentru ţările mici, potrivit preşedintelui legislativului georgian
Uniunea Europeană îşi pierde atractivitatea pentru ţările mici, potrivit preşedintelui legislativului georgian
Propunerea de a abandona principiul consensului la luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene (UE) face ca blocul comunitar ...
Portul Constanța are de mâine două sisteme autonome pentru detectarea dronelor marine
Portul Constanța are de mâine două sisteme autonome pentru detectarea dronelor marine
Două sisteme autonome care permit detectarea și monitorizarea dronelor marine vor funcționa de marți, 28 iulie, în Portul ...
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea. Peste 80% din șină a fost montată pe lotul 2, cel mai avansat
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea. Peste 80% din șină a fost montată pe lotul 2, cel mai avansat
Constructorii lucrează la "foc continuu" pentru atingerea jaloanelor PNRR pe cele patru loturi ale liniei de cale ferată ...