Băncile spun că vor înăspri condiţiile pentru creditele imobiliare – sondaj BNR

Băncile au relaxat uşor condiţiile pentru acordarea creditelor pentru locuinţe în ultimul trimestru din 2015, pe fondul creşterii cererii, însă acestea anticipează, pentru prima dată în ultimul an, că vor înăspri standardele pentru aceste împrumuturi în perioada următoare, reiese din sondajul trimestrial realizat de Banca Naţională a României (BNR) cu privire la creditare.
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 08:53
Băncile spun că vor înăspri condiţiile pentru creditele imobiliare - sondaj BNR

‘Standardele de creditare au înregistrat o relaxare moderată în cazul creditelor pentru achiziţia de locuinţe şi au rămas relativ constante pentru creditele de consum, în T4/2015. Pentru prima dată în ultimele 4 trimestre, băncile anticipează că vor înăspri într-o anumită măsură standardele de creditare în cazul creditelor imobiliare în perioada următoare (T1/2016)’, reiese din sondaj.

Pe de altă parte, BNR notează faptul că solicitarea de credite imobiliare din partea populaţiei s-a majorat semnificativ, pentru al doilea trimestru consecutiv, băncile prognozând continuarea creşterii cererii în trimestrul acesta.

În privinţa preţurilor rezidenţiale, băncile constată o diminuare a acestora în ultimul trimestru din 2015 şi prognozează o evoluţie similară în primele trei luni din 2016.

‘Spre comparaţie, băncile din zona euro au relaxat standardele de creditare aferente creditării imobiliare, în timp ce condiţiile aplicabile creditelor de consum au fost înăsprite uşor pentru prima oară din T4/2013. Pe termen scurt (T1/2016), băncile din zona euro prognozează relaxarea standardelor de creditare indiferent de tipul creditului’, se mai arată în studiul citat.

Potrivit BNR, factorii care au contribuit la relaxarea standardelor de creditare pentru împrumuturile ipotecare, în ultimul trimestru al anului trecut, sunt concurenţa din sectorul bancar, aşteptările privind situaţia economică generală, precum şi deciziile de politică monetară sau prudenţială ale BNR.

În ceea ce priveşte creditul de consum, băncile au menţinut neschimbaţi termenii creditării, cu excepţia plafonului maxim pentru valoarea creditului, care a fost relaxat moderat. Cererea de astfel de credite s-a restrâns la finalul anului 2015, iar instituţiile de credit anticipează pentru perioada următoare continuarea acestei tendinţe.

Firmele, însă, au fost mult mai active pe finalul anului trecut, cererea de credite din partea acestora majorându-se semnificativ. ‘Această dinamică a fost determinată atât de creşterea cererii de credite din partea corporaţiilor, cât şi a celei aferente întreprinderilor mici şi mijlocii. În următoarele 3 luni (T1/2016), băncile autohtone preconizează menţinerea acestei tendinţe, dar cu o amplitudine mai moderată, indiferent de maturitatea finanţării sau categoria de mărime a întreprinderilor’, mai reiese din sondajul BNR.

Băncile au menţinut standardele de creditare pentru companiile nefinanciare, în ultimul trimestru din 2015, astfel că se observă o tendinţă de stabilizare, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv în care standardele de creditare nu au fost modificate. În plus, instituţiile de credit estimează că această dinamică va persista şi în primul trimestru din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...