Cel mai vechi reactor nuclear din Suedia va fi închis în 2017

Cel mai vechi reactor nuclear din Suedia va fi închis în 2017, a anunţat marţi consiliul de administraţie al firmei OKG, motivându-şi decizia prin profitul scăzut obţinut, plata unei taxe pe energia nucleară şi preţul scăzut al curentului electric, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 19:23
Cel mai vechi reactor nuclear din Suedia va fi închis în 2017

Consiliul de administraţie a subliniat că decizia nu este legată de probleme de siguranţă la centrala nucleară de la Oskarshamn, localizată pe coasta sud-estică a Suediei.

Preţurile în scădere la electricitate şi o taxă pe energie nucleară au scăzut profiturile firmelor din domeniu din Suedia, inclusiv compania de stat Vattenfall confruntându-se cu această situaţie.

Primul reactor al centralei şi cel mai vechi din ţară a fost dat în folosinţă în 1972 şi va fi scos din uz la finalul lui iunie 2017, termen care depinde de obţinerea aprobării de la Autoritatea suedeză privind siguranţa în caz de radiaţii, se precizează în comunicatul OKG.

Al doilea reactor, care a fost dat în folosinţă în 1974, este închis pentru lucrări de întreţinere din vara lui 2013 şi nu va fi repornit.

Cel de al treilea şi cel mai mare reactor al centralei a fost dat în folosinţă în 1985 şi va rămâne operaţional.

În prezent în Suedia sunt operaţionale zece reactoare nucleare.

Grupul energetic cu sediul în Germania este acţionarul majoritar al OKG, cu un pachet de de 54,4% din acţiuni, în timp ce grupul finlandez Fortum este acţionar minoritar.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...