Dragoş Oltenescu preia din 14 martie conducerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM

Dragoş Oltenescu, va prelua, începând cu data de 14 martie, funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), urmând să o înlocuiască pe Silvia Ciornei, al cărei mandat a expirat pe 24 februarie, aşa cum ECONOMICA.NET încă din data de 8 februarie.
Economica.net - mar, 01 mart. 2016, 16:20
Dragoş Oltenescu preia din 14 martie conducerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM

Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice remis, marţi, AGERPRES, Dragoş Oltenescu a ocupat până în prezent poziţia de director financiar şi membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas Cardif România. El are o experienţă locală şi internaţională de peste 15 ani în managementul companiilor de prestigiu din industrii, precum cea financiar-bancară, consultanţă şi FMCG (Fast Moving Consumer Goods). Specializările sale cuprind transformare organizaţională, audit şi risc operaţional, control intern, fuziuni şi achiziţii.

‘Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) este o instituţie financiară extrem de importantă din portofoliul Ministerului Finanţelor Publice. Asigurarea unui management profesionist, depolitizat şi eficient în toate instituţiile aflate în subordinea statului român este o prioritate pentru actualul Guvern’, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

Citeşte şi: Silvia Ciornei a fost schimbată de la conducerea FNGCIMM. Noul şef va fi Dragoş Oltenescu, bancher la BNP Paribas

Mandatul noii conduceri va urmări reformarea, eficientizarea şi repoziţionarea Fondului în raport cu instituţiile financiare partenere, precum şi asigurarea implementării în bune condiţii a programelor de garantare ale Guvernului României, se menţionează în comunicat.

‘Mandatul primit este unul de reconstrucţie şi transformare a acestei instituţii şi sunt convins că, împreună cu viitorii mei colegi, vom reuşi să aducem Fondul la o performanţă în linie cu cerinţele pieţei şi ale acţionarului principal’, a spus Dragoş Oltenescu.

Ministerul Finanţelor Publice îşi propune ca, până la sfârşitul anului, să implementeze principiile guvernanţei corporatiste menţionate în OUG 109/2011.

Până la preluarea funcţiei de către Dragoş Oltenescu, conducerea executivă interimară este asigurată de Viorel Cîrstea, în calitate de director general adjunct, care, până în prezent, a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei raportări şi validări garanţii FNGCIMM.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul de 2,4% consemnat în 2023, evoluţia fiind determinată în principal......
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...