Aeroportul internaţional Baia Mare ar putea fi redeschis în luna iulie

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că aeroportul internaţional va fi redeschis traficului aerian intern-extern cel mai probabil în luna iulie.
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 20:58
Aeroportul internaţional Baia Mare ar putea fi redeschis în luna iulie

‘După modul cum evoluează procedurile şi activitatea constructorului, cred că cel mai probabil în luna iulie aeroportul internaţional Baia Mare va fi redeschis traficului intern şi extern. Derulăm o investiţie de aproximativ 11 milioane de euro, sumă din care se prelungeşte calea de rulaj, adică pista, cu aproape 300 metri şi cu o lăţime de 45 de metri. Prelungirea pistei va permite aeronavelor mediu curier de pasageri şi marfă să aterizeze pe Baia Mare, iar de aici să plece spre alte destinaţii. Dacă nu realizăm această investiţie, cu siguranţă aveam de pierdut atât pe partea economică, dar şi pe cea turistică. A fost o investiţie mereu amânată din cauza unor greşeli administrative ale fostei conduceri aeroportuare, iar acum încercăm să recuperăm timpul pierdut ca apoi să devenim din nou atractivi mediului de afaceri şi pentru turism’, a spus Gabriel Zetea.

Preşedintele CJ Maramureş a mai precizat că în paralel se vor purta negocieri cu o serie de companii low-cost care ar intenţiona să opereze pe aeroportul din Baia Mare.

‘Suntem în pregătirea unor discuţii aplicate cu mai multe companii low-cost româneşti şi străine care ar intenţiona să opereze din şi înspre Baia Mare. Vrem ca pe lângă Bucureşti să stabilim şi alte rute interne, dar şi externe pentru că un număr destul de mare de localnici merg în Cluj sau Budapesta pentru a lua avionul spre o ţară europeană când aceste zboruri ar putea fi făcute din Baia Mare fără a mai necesita o deplasare în alt oraş. E o dorinţă mai veche a noastră de a readuce zborurile externe spre Maramureş mai ales că avem un potenţial turistic prea puţin exploatat’, a spus Gabriel Zetea.

Până la terminarea lucrărilor de prelungire a pistei, pasagerii pentru cursele interne deserviţi de compania Tarom au fost orientaţi către aeroporturile din Satu Mare şi Cluj Napoca.

Ultimele lucrări de reparaţie la pista aeroportului internaţional Baia Mare au fost efectuate în anul 1994, iar noul balizaj a fost instalat în anul 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Sanador, fondată de Doris Andronescu, are cea mai mică marjă de profit din pandemie încoace: 2,7% la afaceri de peste 789 de milioane de lei în anul 2025
Sanador, fondată de Doris Andronescu, are cea mai mică marjă de profit din pandemie încoace: 2,7% la afaceri de peste ...
Sanador, o afacere cu capital privat integral autohton, fondată şi deţinută de Doris Andronescu, şi unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor medicale private din ţară, a......
Șapte linii feroviare din România au implementat sistemul european de management al traficului ERTMS
Șapte linii feroviare din România au implementat sistemul european de management al traficului ERTMS
Programul național de acțiune privind implementarea Sistemului European de management al traficului feroviar (ERTMS) are ...
Bateria pe care o ai în bormașină, trotinetă sau vape se fabrică acum integral în România. Care este compania care sfidează monopolul asiatic
Bateria pe care o ai în bormașină, trotinetă sau vape se fabrică acum integral în România. Care este compania care ...
Producătorul român de baterii Prime Batteries Technology a lansat în producție un tip de baterie foarte folosit acum ...
Pepco, Kik, Sinsay. Magazinele ieftine de haine, produse de casă și alte mărfuri non-alimentare au angajat anul trecut 1.400 de oameni
Pepco, Kik, Sinsay. Magazinele ieftine de haine, produse de casă și alte mărfuri non-alimentare au angajat anul trecut ...
Pepco, LPP, KIK, cei mai mari jucători pe piața comerțului cu haine, produse pentru casă și copii la prețuri mici, ...