Senat: Pensiile de serviciu ale militarilor şi poliţiştilor vor fi în cuantum de 80% din salariu

Senatul a decis, luni, ca militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de cel puţin 25 de ani, să beneficieze, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu, precum şi plafonarea pensiei la cuantumul de 100% din baza de calcul, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 14 mart. 2016, 16:19
Senat: Pensiile de serviciu ale militarilor şi poliţiştilor vor fi în cuantum de 80% din salariu

Senatorii au modificat astfel Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetar şi au aprobat raportul comisiei de buget cu 92 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţinere.

Potrivit celor adoptate, ‘militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din salariu. Pensia militară de stat stabilită, recalculată, actualizată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv prin aplicarea prevederilor din legea privind statutul cadrelor militare, nu poate depăşi cuantumul de sută la sută din baza de calcul (…) utilizată la stabilirea, recalcularea, actualizarea pensiei.

Reprezentantul Guvernului a susţinut ordonanţa, fără amendamentele comisiei.

În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor şi a altor drepturi băneşti de care beneficiază militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special.

Ordonanţa mai stabilea că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanţa de urgenţă prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcţională din cauza unor ‘anumite contradicţii’ şi a fost nevoie de găsirea unei formule ‘juste, aplicabile şi raţionale’ care va produce o creştere a acestora.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...