Pungile de plastic vor fi interzise în magazinele din Franţa din 1 iulie

Pungile de plastic distribuite în magazinele din Franţa vor fi interzise din 1 iulie, spre mulţumirea apărătorilor mediului care militează pentru pungi refolosibile, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 31 mart. 2016, 18:40
Pungile de plastic vor fi interzise în magazinele din Franţa din 1 iulie

Decizia de confirmare a acestei hotărâri, care urma iniţial să intre în vigoare în 1 ianuarie, a fost publicată joi în Monitorul Oficial francez. Măsura se aplică tuturor magazinelor – franzelării, măcelării, benzinării, farmacii, pieţe acoperite şi descoperite, etc. Din 1 ianuarie 2017 vor fi interzise pungile şi ambalajele de plastic şi în raioanele de produse alimentare. Vor putea fi utilizate doar pungi din materiale bio (cu un conţinut vegetal – amidon din cartofi, porumb).

Obiectivul este ‘reducerea considerabilului impact asupra mediului legat de producerea şi distribuirea acestor pungi’, subliniază Ministerul Ecologiei.

Pungile de plastic nebiodegradabile dispar în câteva sute de ani. Circa 75% dintre deşeurile aruncate în mare sunt din materiale plastice, adaugă ministerul, iar 86% dintre speciile de broaşte ţestoase marine le înghit pentru că le confundă cu meduze.

În Franţa se distribuie la casele din magazine circa 5 miliarde de pungi de plastic de unică folosinţă şi aproximativ 12 miliarde sunt utilizate în alte părţi. Se apreciază că peste jumătate ajung în natură, încheie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat despre potențiale domenii de extindere a cooperării în sectorul petrolului......
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...