Ministerul Finanţelor va negocia cu BEI pentru contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro

Ministerul Finanţelor Publice va negocia cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordarea unui contract de finanţare în valoare de 300 de milioane de euro pentru acoperirea parţială a contribuţiei bugetului de stat pentru investiţiile de mediu cuprinse în axele 3,4 şi 5 din cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare, potrivit unui Memorandum aprobat miercuri de Guvern.
Economica.net - mie, 20 apr. 2016, 11:03
Ministerul Finanţelor va negocia cu BEI pentru contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, facilitatea oferită de BEI va contribui la creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune în cadrul perioadei de programare bugetară 2014-2020.

Împrumutul ce va fi contractat de la BEI va acoperi parţial contribuţia bugetului de stat pentru finanţarea investiţiilor precizate anterior, respectiv investiţiile privind promovarea utilizării eficiente a resurselor prin dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată şi de management al deşeurilor, protejarea şi conservarea biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate, promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor de mediu etc., se arată în comunicat.

‘Împrumutul este în concordanţă cu legislaţia română în domeniul datoriei publice, sub-proiectele incluse de BEI în contractul de finanţare sunt prefinanţate de la bugetul de stat, iar ulterior, parte a acestei prefinanţări se recuperează din sumele împrumutate, iar restul de la CE. Ca urmare, împrumutul nu majorează cheltuielile bugetului de stat’, se mai spune în acelaşi comunicat.

O facilitate similară, aflată în implementare, a fost acordată de BEI în 2008 pentru Programele operaţionale sectoriale de transport, mediu şi competitivitate economică şi a acoperit parţial contribuţia bugetului de stat la investiţii din aceste programe cofinanţate din fonduri europene în cadrul perioadei de programare bugetară 2007-2013, conform comunicatului citat.

Te-ar mai putea interesa și
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei Amato Lumumba pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei......
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat ...
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...