Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, şi-a depus demisia. Cristian Ghinea, propus de Cioloş

Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, şi-a depus demisia în această dimineaţă, informează România TV.
Economica.net - lun, 25 apr. 2016, 08:34
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, şi-a depus demisia. Cristian Ghinea, propus de Cioloş

Aura Carmen Răducu s-a născut la 9 martie 1956. A absolvit studii universitare de chimie industrială (1980).

A deţinut funcţiile de Programme Manager – Unit Romania, Directoratul General pentru Politică Regională, Comisia Europeană (CE), şi de Principal Manager, EU Programme în cadrul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), coordonând planurile de mobilitate urbană durabilă (PMUD) pentru Bucureşti, Ilfov şi polii de creştere.

Este al doilea membru al Cabinetului care renunţă la funcţie, după ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ana Costea.

Dacian Cioloş a acceptat demisia ministrului Fondurilor Europene Aura Carmen Răducu, urmând să facă în perioada imediat următoare o propunere pentru ocuparea acestui portofoliu.

„Am acceptat demisia doamnei ministru Aura Carmen Răducu. În perioada imediat următoare voi înainta domnului președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene”, a declarat prim-ministrul, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

„La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.

Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene.

Priorităţile pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului şi pe care le-am urmat în această perioadă au fost urmatoarele:

1. Finalizarea programelor 2007-2013, închiderea proiectelor, realizarea unei rate cât mai mari de absorbţie în special prin includerea unor proiecte retrospective, finanţate numai de la bugetul de stat în perioada 2007-2015;
2. Realizarea de analize complexe privind impactul celor 9 ani de politică de coeziune, cu scopul eliminării problemelor şi blocajelor înregistrate, precum şi reducerea neregulilor;
3. Îndeplinirea conditionalităţilor ex-ante (politici publice pentru principalele sectoare – educatie, sănătate, transport, gestionarea deşeurilor, etc.) prevăzute în cadrul Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, multe cu termene depăşite;
4. Creşterea transparenței în implementarea programelor și proiectelor europene, informarea cât mai corectă a cetăţenilor privind utilizarea fondurilor europene/publice;
5. Realizarea împreună cu STS a sistemului informatic integrat de gestionare a programelor și proiectelor europene (MySMIS 2014) – 2 module principale au fost finalizate, esențiale pentru depunerea proiectelor;
6. Simplificarea şi standardizarea procedurilor, a acordurilor de delegare, a ghidurilor, a contractelor de finanţare, a documentelor solicitate beneficiarilor;
7. O comunicare mai bună cu beneficiarii şi sprijin direct, la nivel regional şi local, prin organizarea unui sistem unitar şi profesionist de informare (helpdesk);
8. Finalizarea acţiunii de desemnare/acreditare a sistemelor de management și control pe fiecare program operaţional, atât la nivelul de autoritate de management cât şi la nivel de organisme intermediare; evaluarea performanţelor înregistrate de către fiecare structură;
9. Lansarea, împreună cu ministerele sectoriale, a proiectelor pentru perioada 2014-2020 (aproximativ 80% din alocarea UE);
10. Demararea pregătirii proiectelor publice prin îmbunătăţirea normelor şi standardelor de pregătire a documentaţiei, realizarea unui contract de antrepriză clar şi corect pentru lucrări publice; sprijin pentru demararea unor proiecte de mare impact pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării, ca de exemplu: linia de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, ELI-NP, DANUBIUS).

Priorităţile menţionate sunt în prezent într-un stadiu avansat de implementare şi s-au concretizat prin lansarea, de către Ministerul Fondurilor Europene, a cererilor de proiecte care totalizează peste 40% din alocările programelor gestionate în perioada 2014-2020 – cinci programe în valoare totală de aproximativ 20 miliarde euro din fonduri UE şi cofinanţare naţională (Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate).

S-a realizat o bună planificare a acţiunilor ce se vor desfăşura în următoarea perioadă, astfel încât se estimează încheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro în luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansări şi utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE.

Mi-am dorit ca pe baza experienţei acumulate în peste 20 de ani de gestionare a programelor şi proiectelor europene, şi având în vedere schimbările dorite de societate, să ajut la întărirea capacităţii administrative a ministerului şi la dezvoltarea unei instituţii europene, capabile să asigure coordonarea şi implementarea programelor, corelarea lor cu politicile europene, cu nevoile şi programele naţionale, contribuind totodată la pregătirea României pentru Preşedinţia Consiliului UE in 2019.

Totuşi, având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.

Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propusem, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Numai o acţiune sustinută şi comună, într-un parteneriat real, poate duce la realizarea schimbărilor cerute de societatea romanească.

Mulţumesc mult echipei cu care am venit şi care a depus eforturi în construirea unei noi abordări, precum şi celor care mi-au fost aproape din minister sau din societatea civilă. Cu respect şi stimă pentru toți cei care reuşesc cu profesionalism şi răbdare să construiască”, a precizat Aura Răducu.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă
Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii,......
Occidentul condamnă exercițiile militare ruse cu armament nuclear tactic, pe care le califică drept iresponsabile. Moscova spune că vrea să calmeze astfel capetele înfierbântate din Vest
Occidentul condamnă exercițiile militare ruse cu armament nuclear tactic, pe care le califică drept iresponsabile. Moscova ...
NATO, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au calificat luni drept iresponsabile exerciţiile militare pentru ...
Trump, amenințat cu arestul dacă mai amenință martorii în procesul în care este acuzat că a ascuns în actele contabile o plată către actrița de filme porno Stormy Daniels
Trump, amenințat cu arestul dacă mai amenință martorii în procesul în care este acuzat că a ascuns în actele contabile ...
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta ...
Ascend și Elemental vor recicla anual echivalentul a 86.000 de baterii pentru mașini electrice în uzine din Polonia și Germania
Ascend și Elemental vor recicla anual echivalentul a 86.000 de baterii pentru mașini electrice în uzine din Polonia și ...
Compania AE Elemental, un joint-venture între americanii de la Ascend Elements și polonezii de la Elemental Strategic Metals, ...