Suciu: MAI va încerca să găsească o soluţie pentru maşinile sale din garajul Leonida

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat miercuri că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va încerca să găsească o soluţie pentru maşinile sale din garajul Leonida din Piaţa Victoriei, precizând că centrul oraşului nu este cel mai bun loc pentru aceste automobile, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 11 mai 2016, 18:03
Suciu: MAI va încerca să găsească o soluţie pentru maşinile sale din garajul Leonida

Dan Suciu a precizat că a existat o discuţie între premierul Dacian Cioloş şi ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, cu privire la situaţia acestor maşini, în contextul în care Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, dorea să construiască o sală de concerte pe locul garajului.

‘A fost o discuţie în care s-a încercat să se găsească o soluţie optimă pentru acest garaj. (…) Cu toţii nu credem că locul garajului este în Piaţa Victoriei (…) dincolo de modul în care sunt ele (autoturismele, n.r.) utilizate. Şi ministerul va încerca să găsească o soluţie pentru a parca şi utiliza cum se cuvine aceste automobile, ele sunt achiziţionate, vorbim de un bun existent care trebuie valorificat şi tratat cum se cuvine (…). În acea discuţie legată de sală, sigur, se punea această problemă de găsit un spaţiu şi pentru zecile de maşini care sunt acolo’, a spus Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că nu a fost continuată discuţia privind construirea sălii de concerte şi cu noul ministru al Culturii, Corina Şuteu.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...