România va avea o hartă a ecosistemelor până în 2018. Proiect în valoare de 3,38 milioane de euro

România va avea, până în 2018, o hartă a ecosistemelor şi a serviciilor oferite de acestea, prin intermediul unui proiect în valoare de 3,38 milioane de euro, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 - 2014, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mie, 25 mai 2016, 11:08
România va avea o hartă a ecosistemelor până în 2018. Proiect în valoare de 3,38 milioane de euro

Proiectul intitulat ‘Demonstrarea şi promovarea valorilor naturale, pentru a sprijini procesul decizional în România’ este inclus în Programul RO02 – Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014.

Activităţile proiectului se vor implementa de către ANPM, în calitate de promotor de proiect, alături de partenerii săi: Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (Norwegian Institute for Nature Research (NINA), WWF România şi Agenţia Spaţială Română.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3,38 milioane euro, din care 2,878 milioane euro reprezintă grantul de 85% oferit prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, iar 507.918 euro cofinanţarea de 15% din bugetul naţional.

Obiectivul principal al proiectului constă în realizarea cartografierii şi a evaluării biofizice la nivel naţional a ecosistemelor şi serviciilor oferite de ecosistemele selectate în conformitate cu procesul de Cartografiere şi Evaluare a Ecosistemelor şi Serviciilor acestora (MAES), proces care este în curs de desfăşurare la nivelul Uniunii Europene.

Data de finalizare a implementării proiectului este ianuarie 2017, urmând ca întreg procesul de cartografiere (MAES) să fie încheiat în anul 2018.

Conform datelor oficiale prezentate, miercuri, de către ANPM în conferinţa de prezentare a proiectului, 47% din suprafaţa României este formată din ecosisteme naturale şi semi-naturale.

Pe de altă parte, România adăposteşte cele mai valoroase ecosisteme din Europa pe nu mai puţin de 1,6 milioane de hectare (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, parcuri naţionale, parcuri naturale, monumente ale naturii), la care se adaugă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu cele 580.000 de hectare.

Ariile naturale protejate înfiinţate în România, inclusiv siturile Natura 2000 – arii naturale protejate de interes European – reprezintă 23% din suprafaţa ţării, iar din acest areal pădurile reprezintă 45% din fondul forestier naţional. Parcurile naţionale şi naturale (fără Delta Dunării) reprezintă doar 5% din suprafaţa României.

Informaţiile publicate la sfârşitul lunii ianuarie 2016 de Societatea Ornitologică Română (SOR) arată că România deţinea, la nivelul anului 2015, un număr de 1.486 de arii naturale protejate, în creştere cu 156,6% faţă de anul de referinţă 1990.

Statistica prezentată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de mediu indică faptul că, la sfârşitul anului trecut, pe plan naţional existau 13 parcuri naţionale şi 15 parcuri naturale. De asemenea, Reţeaua Natura 2000 din România cuprindea 383 de Situri de Importanţă Comunitară (SCI), respectiv 148 de Situri de Protecţie Avifaunistică (SPA).

Pe de altă parte, în Uniunea Europeană, Natura 2000 acoperă 18% din suprafaţa terestră şi 4% din cea a mărilor, fiind cea mai mare reţea de arii protejate din lume, însumând 1,039 milioane de kilometri pătraţi.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnire Coreea de Sud-Japonia – Ce obiectiv militar au cele două super-puteri din Asia
Întâlnire Coreea de Sud-Japonia – Ce obiectiv militar au cele două super-puteri din Asia
Ministrul apărării din Coreea de Sud Ahn Gyu Baek îl primeşte duminică pe omologul său japonez Shinjiro Koizumi în cadrul unei întâlniri bilaterale la Seul cu scopul de a "consolida......
Rusia anunţă că a doborât 660 de drone ucrainene într-o noapte
Rusia anunţă că a doborât 660 de drone ucrainene într-o noapte
Ministerul Apărării rus a anunţat că apărarea antiaeriană a doborât 660 de drone ucrainene în noaptea de joi spre ...
Discuţiile dintre Israel şi Liban de la Washington continuă vineri
Discuţiile dintre Israel şi Liban de la Washington continuă vineri
Cea de-a cincea sesiune de negocieri dintre Israel şi Liban mediată de SUA şi programată iniţial să se încheie joi ...
Structura acţionarilor Commerzbank nu s-a modificat, în contextul ofertei de preluare a UniCredit
Structura acţionarilor Commerzbank nu s-a modificat, în contextul ofertei de preluare a UniCredit
Structura acţionarilor Commerzbank AG a rămas "în mare parte nemodificată", în pofida ofertei de preluare lansate de ...