Alocaţia de susţinere a familiei nu va mai fi condiţionată de plata taxelor şi impozitelor locale

Acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreţinere, nu va mai fi condiţionată de plata impozitelor şi taxelor locale pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, a stabilit Guvernul marţi printr-o ordonanţă de urgenţă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 15:27
Alocaţia de susţinere a familiei nu va mai fi condiţionată de plata taxelor şi impozitelor locale

‘Potrivit legislaţiei în vigoare, familiile care beneficiază de alocaţia de susţinere au obligaţia achitării taxelor şi impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia. Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fost suspendată plata alocaţiei pentru susţinerea familiei din cauza faptului că nu şi-au îndeplinit obligaţia plăţii impozitelor şi taxelor locale. Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială, considerent pentru care Guvernul a decis să nu mai condiţioneze plata acestei alocaţii pentru susţinerea familiei de achitarea impozitelor şi taxelor locale’, se arată într-un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, actul normativ adoptat marţi mai stabileşte că plăţile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocaţia pentru susţinerea familiei a fost suspendată.

Guvernul precizează că alocaţia pentru susţinerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani şi se acordă în baza Legii 277/ 2010. Aceste alocaţii se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Prin modificări legislative adoptate de Parlament în cursul anilor 2015 şi 2016 s-a stabilit eliminarea condiţiei plăţii ajutoarelor sociale acordate în baza Legii privind venitul minim garantat şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de achitarea impozitelor şi taxelor locale, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...