Norvegia: Scurgere minoră de iod radioactiv la un reactor nuclear pentru cercetare

Autoritatea pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor din Norvegia a anunţat că luni s-a produs o scurgere minoră de iod radioactiv la o reactor nuclear pentru cercetare din sudul ţării, transmite marţi Reuters.
Economica.net - mar, 25 oct. 2016, 10:03
Norvegia: Scurgere minoră de iod radioactiv la un reactor nuclear pentru cercetare

Potrivit sursei citate, până în prezent nu există indicii privind consecinţe asupra sănătăţii sau mediului în afara perimetrului reactorului în cauză, situat la Halden, circa 120 de kilometri sud-est de Oslo.

Directorul pentru cercetare al Institutului pentru Tehnologia Energetică din Halden, Atle Valseth, a precizat că scurgerea de iod radioactiv este ţinută sub control şi că nu s-au înregistrat răniţi. ”Reactorul este închis. Scurgerea este ţinută sub control”, a spus Valseth.

Scurgerea de iod radioactiv a fost semnalată luni în jurul orei 11:45 GMT, dar NRPA nu a fost alertată decât marţi.

Personalul care lucrează la reactorul nuclear respectiv a fost evacuat după detectarea scurgerii de iod, dar o parte a angajaţilor au revenit apoi pentru a evalua cauza şi amploarea accidentului.

”Vom investiga cum a putut avea loc această scurgere şi motivele pentru care nu am fost alertaţi decât a doua zi”, a menţionat NRPA.

Reactorul se află în apropierea frontierei cu Suedia, dar Autoritatea Suedeză pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor (SRSA) a precizat că nu a detectat vreo creştere a nivelului de radiaţii radioactive ca urmare a acestui incident din Norvegia. Reactorul a fost construit în anii ’50 într-o grotă muntoasă din Halden.

Norvegia nu are centrale nuclearo-electrice, dar operează două mici reactoare pentru cercetări privind siguranţa nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...