Dragnea: Nu susţinem organizarea referendumului simultan cu alegerile parlamentare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că social-democraţii nu susţin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, precizând că senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean care au depus la Senat un proiect în acest sens ar trebui să îl retragă.
Economica.net - vin, 04 nov. 2016, 11:15
Dragnea: Nu susţinem organizarea referendumului simultan cu alegerile parlamentare

„PSD nu susţine organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul României. Ştiu că a fost iniţiativa unui coleg. PSD nu susţine această iniţiativă din mai multe motive. Dezbaterea în sine este una foarte profundă şi subiectul este foarte profund şi nu vreau ca dezbaterea şi discuţiile despre tema acelui referendum să fie amestecate cu campania electorală. De asemenea, 11 decembrie este o zi extrem de importantă pentru viitorul României şi cred că românii ar trebui să aibă posibilitatea să discearnă (…) ce trebuie să facă fiecare partid. Amestecarea acestor două teme de dezbatere nu face bine. Poporul, românii, trebuie să decidă prin referendum, dar nu organizat odată cu alegerile”, a spus Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD spune că cei doi senatori social-democraţi ar trebui să retragă această iniţiativă.

Senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean au depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei, care prevede că cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa, prin vot, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, iar cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă de la bugetul de stat pe anul 2016, cerându-se procedură de urgenţă pentru adoptarea legii în Parlament.

Senatorul PSD Ovidiu Donţu a declarat, vineri, pentru News.ro, că prin depunerea propunerii legislative privind organizarea unui referendum naţional, la Senat, practic este declanşată procedura pentru un posibil referendum, el explicând că în prezent există un vid legislativ şi adoptarea iniţiativei cetăţeneşti privind familia tradiţională putea fi blocată, în lipsa acestei prevederi noi.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am atras în România 10 miliarde de euro bani europeni într-un singur an
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am atras în România 10 miliarde de euro bani europeni într-un singur an
Banii europeni atraşi în ultimul an (10 iunie 2025-10 iunie 2026) au totalizat 10 miliarde de euro, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru....
Șantierul Naval Orșova a câștigat trei contracte externe pentru construirea de nave fluviale
Șantierul Naval Orșova a câștigat trei contracte externe pentru construirea de nave fluviale
Compania Șantierul naval Orșova anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a încheiat ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 120 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 120 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul ...
Un proiectil de origine necunoscută a lovit un cargou care naviga în Strâmtoarea Ormuz
Un proiectil de origine necunoscută a lovit un cargou care naviga în Strâmtoarea Ormuz
Un cargou a fost lovit joi de un proiectil de origine necunoscută în timp ce naviga în partea de sud a Strâmtorii Ormuz, ...