În Primăria Capitalei ar putea fi înfiinţată o direcţie de integritate. Faptele de corupţie, sesizate prin call center

În Primăria Capitalei ar putea fi înfiinţată o direcţie de integritate, care urmează să coordoneze activităţile PMB pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi a abuzurilor profesionale, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General al Capitalei.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 14:00
În Primăria Capitalei ar putea fi înfiinţată o direcţie de integritate. Faptele de corupţie, sesizate prin call center

Direcţia ar urma să aibă 25 de angajaţi, ceea ce ar însemna o creştere a numărul de posturi din aparatul de specialitate al Primarului General de la 1.085 la 1.110.

Direcţia de integritate urmează să fie formată din: Serviciul analiza informaţiilor şi cooperare interinstituţională; Serviciul metodologii, studii şi proiecţii anticorupţie/abuzuri profesionale; Serviciul de monitorizare/verificare a activităţi structurilor din cadrul PMB şi subordonate.

Serviciul analiza informaţiilor va avea printre atribuţii înfiinţarea unui call center, unde cetăţenii vor putea sesiza fapte de corupţie, datele urmând să fie centralizate şi puse la dispoziţia primarului general. Acelaşi serviciu va analiza şi verifica datele şi informaţiile referitoare la potenţiale conflicte de interese şi stări de incompatibilitate în care se află personalul PMB şi al serviciilor şi instituţiilor publice de interes local al Municipiului Bucureşti.

Serviciul metodologii, studii şi proiecţii anticorupţie va desfăşura activităţi de instruire anticorupţie adresate în special personalului nou încadrat în PMB, celui care activează în domenii expuse în mod deosebit riscurilor de corupţie, precum şi personalului cu funcţii de conducere. Întregul personal al PMB şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local va avea obligaţia de a participa cel puţin o dată pe an la astfel de activităţi de instruire.

Serviciul de monitorizare va urmări şi analiza: contactele frecvente cu exteriorul instituţiei; gestionarea fondurilor externe ori a programelor/proiectelor; gestionarea mijloacelor financiare; achiziţionarea/ gestionarea de bunuri, servicii şi lucrări; activităţile de recrutare a personalului şi de eliberarea a unor documente.

Direcţia de integritate va avea datoria de a coordona metodologic, a îndruma serviciile din subordine şi supraveghea implementarea managementului riscurilor de corupţie de către compartimentele de specialitate din cadrul PMB şi al serviciilor şi instituţiilor publice de interes local al Municipiului Bucureşti. De asemenea, va întocmi periodic raportări şi informări cu privire la incidente legate de eventuale fapte de corupţie şi încălcare a integrităţii profesionale, declanşând acţiuni în vederea înlăturării acestora. Direcţia va propune primarului general sesizarea organelor competente, pentru activităţile ce intră în sfera de competenţă a direcţiei. De asemenea, Direcţia de integritate va avea dreptul de a solicita informaţii şi documente, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul AUR sau la grupul AUR
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuţiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă......
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat ...
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...