Iohannis: Ne aflăm într-un non-stadiu în privinţa aderării la euro. Nu e bine să ne fixăm un termen

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Cluj, că România e 'într-un non-stadiu' în ceea ce priveşte aderarea la zona euro, adăugând că nici nu e bine să ne fixăm o dată pentru aderare.
Economica.net - J, 17 nov. 2016, 19:12
Iohannis: Ne aflăm într-un non-stadiu în privinţa aderării la euro. Nu e bine să ne fixăm un termen

‘Ne aflăm într-un non-stadiu. Trebuie să îndeplinim nişte condiţii pe care în principiu le îndeplinim, dar din exces de zel au fost politicieni care au propus să fim parte a zonei euro din 2019. E atât de nerealist încât nici nu s-au întrunit comisiile tehnice care trebuiau să existe în acest caz’, a spus Klaus Iohannis.

El a mai spus că din 2015 n-a mai fost evaluată situaţia aderării la moneda unică.

‘La un moment dat, chiar la începutul lui 2015, mi-am dorit să fim acolo în 2019, dar nu a fost realist şi realizabil. De atunci nu s-a reevaluat situaţia, la modul de a restabili când ne integrăm, ci la modul de a fi mai bine pregătiţi pentru ca atunci când ajungem să nu avem noi probleme, pentru că aderând la zona euro se renunţă la multe pârghii de politică monetară pe care le folosim şi care ne-au ajutat în această etapă. Faptul că avem creştere economică de 5% când alţii au creştere de unul sau două procente are şi o astfel de explicaţie, că ne-am mişcat uşor folosind anumite instrumente de politică monetară. Între specialişti se vehiculează că este nevoie să avem o convergenţă reală puţin mai mare. Este general acceptată o convergenţă minimală de 60% şi discuţiile sunt mai degrabă pe ideea că trebuie să trecem de acest prag dacă intrăm în zona euro’, a explicat Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, nu este bine să ne fixăm un termen de aderare la euro.

‘Nu avem un deadline şi nici nu cred că este bine să ne punem unul, deoarece UE are nenumărate crize prin care trece şi pe care nu le gestionăm cu măiestrie, ba abia le gestionăm. Nu este problematic să nu avem deadline. Ne pregătim aşa cum e cel mai natural, prin creştere economică, şi să vedem când devine oportună abordarea unui deadline pentru a intra în zona euro’, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi la dezbaterea ,,Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene’, organizată la Cluj-Napoca de Grupul de reflecţie şi analiză internaţională CITADEL, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Te-ar mai putea interesa și
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump......
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...