Voiculescu: Ministerul Sănătăţii îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care vaccinul are efecte secundare

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că, odată cu noua Lege a vaccinării, Ministerul Sănătăţii îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care vaccinul are efecte secundare. Mai mult, el a făcut referire şi la faptul că Legea vaccinării este în stadiul avizării, dar şi că aceasta prevede că părinţii nu vor avea obligaţia de a-şi vaccina copiii, în condiţiile în care decizia lor va fi una informată. 
Economica.net - vin, 02 dec. 2016, 12:44
Voiculescu: Ministerul Sănătăţii îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care vaccinul are efecte secundare

‘Legea vaccinării este în stadiul de avizare. (…) Legea are trei capitole mari, importante. Pe de o parte, ne dă baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, ceea ce este esenţial. Dacă ai baza legală, poţi să faci rezerve. Dacă ai rezerve, atunci nu mai rămâi fără vaccinuri. Al doilea lucru pe care îl face este că ne asigură că există responsabilităţi foarte clare pentru fiecare autoritate: fie medicul de familie, fie comisiile judeţene de vaccinare, fie Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii’, a precizat ministrul, într-o declaraţie acordată presei.

‘Al treilea lucru pe care îl face foarte clar (legea, n.r.) este că stabileşte care sunt responsabilităţile ministerului pentru eventualele efecte secundare pe care, pentru prima dată, Ministerul Sănătăţii le va recunoaşte. Va spune: ‘da, dacă există efecte secundare, Ministerul Sănătăţii îşi asumă responsabilitatea’. De asemenea: care sunt responsabilităţile părinţilor, şi anume de a fi informaţi. Vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, respectiv să stabilească un plan de vaccinare, dar asta vor face numai după ce se vor informa. Legea presupune obligaţia familiei de a se informa, de a lua o decizie informată. (…) Există sancţiuni, dar sancţiunile se referă strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informată’, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...