Raiffeisen Bank a obţinut o creştere de 10% a creditelor acordate companiilor medii

Creditele acordate de Raiffeisen Bank companiilor medii au cunoscut o dinamică accentuată, în primele nouă luni ale anului 2016, soldul curent fiind cu 10% mai mare faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 07 dec. 2016, 18:41
Raiffeisen Bank a obţinut o creştere de 10% a creditelor acordate companiilor medii

Soldul mediu al creditelor pe client este aproximativ egal cu echivalentul a 5 milioane de lei, în timp ce peste 25% dintre clienţi au contractat credite cu o valoare peste medie, între 5 şi 30 milioane de lei.

Cea mai accentuată dinamica au avut-o creditele pentru investiţii, care au urcat cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Unul dintre factorii care a contribuit la aceasta evoluţie a fost colaborarea cu Fondului European pentru Investiţii, care prin programul JEREMIE**, încheiat la sfârşitul lui septembrie 2016, a permis băncii să ofere clienţilor credite pentru dezvoltarea afacerilor în condiţii avantajoase de preţ şi cu garanţii mult mai mici faţă de finanţările clasice. Astfel, peste 90 de companiile medii din România au beneficiat de credite de peste 215 milioane lei, sumele fiind folosite în mare parte pentru investiţii în dezvoltarea capacitătilor de producţie.

Companii medii luate în calcul de Raiffeisen Bank sunt cele care înregistrează o cifră de afaceri consolidată la nivel de grup de peste 5 milioane de euro pe an, dar mai mică decât echivalentul a 50 milioane de euro.

Raiffeisen Bank deserveşte aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 96.000 IMM-uri şi 8.000 de companii. Reţeaua Raiffeisen Bank numară 478 de unităţi, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri şi 131 de MFM (automate multifuncţionale).

Te-ar mai putea interesa și
Cât câştigă fiscalizat Irina Manea: afaceri de 1,2 milioane lei şi marjă de profit peste 62% la firma ei cu 1 salariat
Cât câştigă fiscalizat Irina Manea: afaceri de 1,2 milioane lei şi marjă de profit peste 62% la firma ei cu 1 salariat
Irina Manea e urmărită de peste un milion de oameni pe Instagram, de peste 760.000 de indivizi pe tiktok, are peste 600.000 de abonaţi pe YouTube. Firma Irinei Manea are afaceri de 1,2 milioane de......
Gigantul american Bechtel, singura companie calificată de sârbi să construiască hidrocentrala Porțile de Fier 3, care poate afecta și România
Gigantul american Bechtel, singura companie calificată de sârbi să construiască hidrocentrala Porțile de Fier 3, care ...
Cunoscuta companie americană de construcții Bechtel a depus singura cerere valabilă în cadrul unui apel public adresat ...
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Raiffeisen Bank derulează o campanie promoțională până pe data de 31 august 2026, prin care orice nou client adus în ...
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
Startup-ul de inteligență artificială DeepSeek a notificat potențialii investitori de pe piața de capital cu privire ...